Categories: Social

Abandonul școlar în țara noastră s-a accentuat în pandemie

Abandonul şcolar în ţara noastră s-a accentuat în pandemie. Pentru a îndrepta această situaţie, România îşi propune investiţii prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Peste 3.000 de şcoli vor primi bani pentru a reduce cât mai rapid posibil fenomenul.

Școlile pot lua până la 200.000 de euro pentru combaterea abandonului școlar

Acestea pot aplica pentru fonduri de până la 200.000 de euro prin Programul Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar, până la 21 ianuarie. Care este situaţia în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Pot primi până la 200.000 de euro, școlile cu mulți absolvenți care nu s-au mai înscris la liceu, dar și cele care au repetenți. Alt indicator relevant este ponderea absolvenților care au obținut note mai mici de 6 la Evaluarea Națională în județul Bistrița Năsăud, fiind de aproape 50%.

Inspectorul general, Aurelia Dan: ”55 de unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud s-au înscris în program, deci au completat declarația de interes care le permite apoi să participe la procesul de selecție.”

Școlile se pot înscrie până în 21 ianuarie, urmând ca luna viitoare să afle dacă au fost selectate între primele care vor primi finanțare.

Aurelia Dan: ”Planul de activități va cuprinde activități de educație remediale, deci consultații, dar nu numai. Activități de consiliere, dezvoltare personală, socio-emoțională, activități extrașcolare, chiar excursii finanțate, vizite destule, se pot face și angajări. Deci, dacă școala nu are consilier școlar sau nu are mediator, deci resursa umană specializată care să sprijine desfășurarea anumitor activități.”

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

INS anunță că prețurile se vor majora în următoarele luni. Pe ce dăm mai mulți bani

Prognozele managerilor pentru perioada martie-mai 2024 indică o creștere a activității în sectorul construcțiilor. Se…

7 ore ago

Calendar creștin-ortodox, 29 martie: Sfântul Marcu

Sfântul Marcu a trăit în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). Impăratul este cel…

9 ore ago

Nu toate pensiile cresc după recalculare! Seniorii care au de pierdut

În luna septembrie, este programată mult așteptata recalculare a pensiilor.  Deși unii pensionari vor înregistra…

17 ore ago

Ce se întâmplă cu indicele IRCC? Schimbări importante pentru românii cu credite

O veste optimistă se ivește pentru cei care au contractat împrumuturi cu indicele IRCC. Aceștia…

18 ore ago

Cum se poate face recuperarea concediului de odihnă nefolosit?

Discuțiile legate de utilizarea concediului de odihnă sunt o temă recurentă printre angajați, în special…

20 de ore ago

Ajutor de stat în valoare de 500 de milioane de euro. Cine poate obține banii

Marcel Boloș, a anunțat că Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru…

21 de ore ago

This website uses cookies.