marți, iunie 2, 2020

Adevarul despre divortul lui Ilie Nastase. Ioana, sotia fostului tenismen, a dezvaluit care sunt problemele cuplului si a spus care este motivul separarii.

Vestea că Ilie Năstase divorțează după doar un an de căsnicie a căzut ca un trăsnet, mai ales că în ultimă cu puțină vreme s-a vorbit despre pregătirile de nuntă pe care le are în plan cu Ioana, soția sa. În vârstă de 73, fostul tenismen este la al cincelea mariaj, din care au rezultat 5 copii.

Citește și:

Ioana, soția sa, a povestit pe larg la Antena Stars de ce s-a ajuns în acest punct. Ea a susțiut că decizia separării îi aparține și a apreciat că acest divorț va prinde bine amândurora.

„Ultima oară ne-am intâlnit chiar astăzi, eu am încercat să discut, dar am stat de vorbă o oră cu pereții. Apoi soțul meu și-a pus ochelarii și mi-a zis să închid ușa. Deși, mi-aș fi dorit să comunice, să îmi dea un răspuns, nu a făcut-o. Din punctul meu de vedere, într-o relație când nu mai există comunicare, încerci, dar dacă nu se poate, asta e. Poate și trecutul lui e de vină. Are mici traume” , s-a confesat aceasta.

Ioana a susținut că-și respectă în continuare soțul și că deși nu vrea să dea amănunte din casă, au existat momente între cei doi când s-au mai certat și chiar jignit.

Citește și:

”El își dorește, dar e prea târziu acum, din punctul meu de vedere. Eu am încercat să îl fac fericit, așa cum n-a mai fost. Dar așa a fost să fie, toate au un rost în viață. Aș minți să spun că există iubire, există respect. Voi depune actele de divorț cât mai curând, deja m-am interesat” , a punctat Ioana, potrivit EVZ.

Parteneri