Lifestyle

Adina Alberts, DILEMĂ în legătură cu deschiderea grădinițelor private. „Care e logica?”

Adina Alberts, DILEMĂ în legătură cu deschiderea grădinițelor private. „Care e logica?”

Adina Alberts, DILEMĂ în legătură cu deschiderea grădinițelor private. „Care e logica?” Guvernul a anunțat, săptămâna trecută, redeschiderea grădinițelor private, după 15 iunie.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, celebrul medic încearcă să găsească logica acestei măsuri. Adina Alberts susține că, prioritar, ar fi trebuit să fie găsite soluții pentru deschiderea grădinițelor publice.

„Grădinițele pivate își pot relua activitatea pe 15 iunie, dar cele de stat nu! Care e logica? Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat săptămâna trecută că sistemul privat preșcolar poate reîncepe din data de 15 iunie, dacă respectă anumite condiții.

Copiii vor fi nevoiți să păstreze o distanţă de 1,5 metri unul faţă de altul, potrivit INSP. Iar într-o sală vor avea voie să se joace maxim 4 copii , de asemenea, ținând o distanță de 1 metru față de celălalt.

La cele de stat încă nu s-a propus o formulă de funcționare, deși acolo ar fi fost prioritar să se găsească soluții. În final, mă întreb… Dacă acești copii „de la privat” se îmbolnăvesc, o să le fie guvernanților mai ușor să dea vina pe părinți, pe modelul „VOI I-AȚI DUS!”?”, a fost mesajul celebrului medic.