Actual

Alegerile locale vor fi atipice. Rareș Bogdan. „Va crește rolul presei”

Alegerile locale vor fi atipice. Rareș Bogdan. „Va crește rolul presei”. Rareș Bogdan a declarat la DigiFM că alegerile locale pentru primari ar putea avea loc în ultimul weekend din septembrie sau în primul weekend din octombrie. Prim-vicepreședintele PNL a mai spus că USR și PMP sunt de acord cu aceste date.

„Eu sper că scăpăm de coronavirus până atunci și să organizăm aceste alegeri. Asta înseamnă că în cazul în care lucrurile degenerează, atunci nu se pune problema de alegeri. Noi ne-am dori ca aceste alegeri să fie organizate în ultimul weekend din septembrie sau în primul weekend din octombrie.”, a declarat Rareș Bogdan.

Europarlamentarul consideră că alegerile din toamnă vor fi alegeri atipice. Deoarece campania electorală se va baza mai mult pe televiziuni, presă, în general, și pe Facebook. Nu pe mitinguri, ca până acum.

„Nu vom putea organiza mitinguri”

„Vor fi alegeri atipice, nu vom putea organiza mitinguri, nici măcar întâlniri în case de cultură sau săli de sport. Va crește rolul radiourilor, televiziunilor, al presei online, al presei scrise, dar și al presei neconvenționale, ca Facebook, Twitter, Instagram.”, a declarat europarlamentarul.

Momentan, liberalii așteaptă o decizie a Curții Constituționale. Decizia vine în urma faptului că PSD a modificat legea astfel încât Parlamentul să decidă data scrutinului, nu Guvernul ca până acum.

„N-am încredere foarte multă în Curtea Constituțională. Dar așteptăm să vedem răspunsul Curții. În mod normal ar trebui să ne dea dreptate. Sesizarea noastră este foarte bine argumentată. Organizator este Guvernul, deci Guvernul trebuie să hotărască”, a mai spus Rareș Bogdan.