Lifestyle

Alimentele care îngrașă cel mai tare. Cu ce ar trebui să le înlocuim?

Alimentele care îngrașă cel mai tare. Cu ce ar trebui să le înlocuim?

Alimentele care îngrașă cel mai tare. Cu ce ar trebui să le înlocuim? Experții recomandă evitarea acestor produse cu orice preț datorită aportului lor caloric exagerat și relației lor cu dezvoltarea diferitelor boli.

Glutamatul monosodic ar fi responsabil pentru faptul că nu putem savura îndrăgiții cartofi prăjiți. Acest aditiv ar putea duce la apariția supraponderalității, a bolilor coronariene sau a hipertensiunii. Ce alte alimente ne fac să ne îngrășăm?

Astăzi, din cauza lipsei de timp, a orelor lungi de lucru și a diferitelor ocupații și îngrijorări pe care le purtăm în fiecare zi, dieta noastră se bazează din ce în ce mai mult pe mâncăruri convenabile și fast-food. Din păcate, acesta este drumul sigur către un stil de viață nesănătos și îngrășare.

Adesea, fără să ne dăm seama, trăim practic ingerând „alimente” care sunt departe de a fi ideale. Exemplele includ conserve, sucuri, sucuri concentrate și supe la plic.

Alimentele care îngrașă cel mai tare. Cu ce ar trebui să le înlocuim?

Cârnaţii, mititeii, mâncărurile fast-food şi carnea prăjită, dar şi produsele de patiserie ar trebui evitate sau consumate rar şi în cantităţi reduse. Aflaţi cu ce să le înlocuiţi.

Mititeii la grătar, hamburgerii, băuturile răcoritoare sau îngheţata sunt ingrediente de bază ale distracţiilor, dar fac parte şi din dieta zilnică a multor români. Ele au însă un conţinut caloric mare şi netezesc drumul către o îngrăşare rapidă.

Mâncărurile de care trebuie să vă feriţi şi ce alternative sănătoase recomandă specialiştii:

Carne tocată şi grasă

Produsle din carne tocată, de tipul cârnăciorilor, micilor sau hamburgerilor, conţin de obicei multă grăsime.

„Prepararea lor la gratar este un avantaj, întrucât se distruge o mare parte din grăsimi, dar desigur că şi rămane mare parte. În plus, conţin amidon, mulţi aditivi şi conservanţi”, explică Ştefan Ionuţ, consultant în nutriţie la cabinetul „MC²” din Bucureşti.

Optaţi în schimb pentru peşte, frigărui de pui, carne de curcan, file de vită sau cel mult pentru cotlet sau muşchi de porc, consumate cu salată sau legume la grătar, fără cartofi sau multă pâine, sfătuieşte nutriţionistul.

Mâncărurile fast-food

Preparatele fast-food sunt special concepute pentru a concentra într-un volum mic un număr foarte mare de calorii. „Deci conţin nutrienţii cel mai greu digerabili”, adaugă nutriţionistul.

În plus, astfel de mâncăruri au deficit de vitamine, minerale şi antioxidanti, suprasolicită stomacul, ficatul şi pancreasul şi conţin puţine fibre. Unele dintre ele, precum hot-dogul, au conţiunt ridicat de sodiu, care favorizează retenţia de apă şi poate duce la creşterea tensiunii arteriale.

Pui prăjit

Chiar dacă sunt eficiente în a hrăni multe persoane, porţiile mari de pui prăjit vă pot afecta nu numai greutatea, cât şi sănătatea inimii. Alternativa sănătoasă este pieptul de pui la grătar. Pentru un gust mai bun, adăugaţi condimete naturale separate (fără mixuri din comerţ): piper de orice tip, sare (de preferat marină) sau cimbru.

Salate cu dressinguri grase

O salată cu cartofi şi maioneză de dimensiuni medii are 180 de calorii şi 12 grame de grăsime, iar una cu varză şi maioneză – 150 de calorii şi 8 game de grăsime. Caloriile cresc dacă adăugaţi paste, crutoane sau focacia.

Sunt recomandate salatele fără sosuri bogate în grăsimi, cu dressinguri din ulei de măsline, oţet balsamic sau suc de lămâie. Puteţi opta de asemenea şi pentru iaurt sau, cel mult, smântână cu 12% grăsime.

Salatele cu carne prăjită sau şuncă

Salatele combinate cu un pic de carne pot reprezenta cina ideală, atât timp cât sunt uşoare, răcoritoare. Dressingurile bogate în calorii, aripioarele prăjite de pui sau şunca grasă sunt nerecomandate.

În locul acestora adăugaţi pui la grătar, peşte, ou sau brânză puţin grasă. Salata cu ton sau cu somon, grecească (cu telemea şi măsline), tip Caesar (cu pui), bulgarească (ou, telemea, măsline, şuncă de curcan) sunt câteva dintre recomandările specialistului.

Alimentele care îngrașă cel mai tare. Cu ce ar trebui să le înlocuim?

Îngheţata

Pentru a nu acumula în jur de 400 de calorii de fiecare dată când mâncaţi o îngheţată, este esenţial să renunţaţi la topingurile cu un conţinut ridicat de grăsime, să căutaţi deserturi reci care au sub 150 de calorii, de tipul iaurtului îngheţat, şi topinguri naturale de fructe.

Produsele de patiserie

Plăcintele sau tartele cu mere, vişine sau caise, au şi ele un conţinut caloric ridicat, fără a-l depăşi însă pe cel al produselor de cofetărie cu frişcă şi ciocolată. Toate pot fi înlocuite cu salate de fructe, compoturi sau sucuri naturale.

Snacksuri şi chipsuri

100 de grame de chipsuri cu sare au în jur de 530 de calorii şi 35 de grame de grăsime. Snacksurile de tipul nachos au şi ele 500 calorii şi 23 de grame de grăsime, în timp ce o cutie de floricele de porumb are 550 de calorii.

Înlocuiţi astfel de gustări cu fructe, legume, biscuiţi din cereale integrale sau iaurturi.