Social

Amenzi pentru încălcarea ordonanței militare. Câte persoane au fost sancționate

Amenzi pentru încălcarea ordonanței militare. În ultimele 24 de ore, polițiștii au prins în flagrant delict 146 de persoane în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea. Au fost verificate peste 31.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină și au fost aplicate peste 8.600 de amenzi privind restricționarea circulației.

Duminică, 12 aprilie, peste 12.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprjiniți de peste 3.600 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, jandarmi și efective ale M.Ap.N.

În ultimele 24 de ore, 508 autovehicule (cu 1.555 de persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră.

Au fost verificate 31.386 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină. Acțiunile au avut ca rezultate întocmirea a 5 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 8.616 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000.000 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.

Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 3.413 intervenții la evenimente, dintre care 2.895 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 321 de acțiuni.