sâmbătă, august 8, 2020
Anunțul momentului pentru milioane de români! Guvernul Orban a adoptat în ședința de azi, OUG care prevede majorarea alocațiilor copiilor. Astfel, de la 1 septembrie, copii vor avea alocații mai mari.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat azi, la finalul ședinței de Guvern, proiectul ordonanței de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor copiilor. Astfel, prima majorare va avea loc la 1 septembrie.

Citește și:

„În ședința de guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape.

Prima mărire va fi în septembrie (de 20% – n. r.), aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz.

Citește și:

Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani”, a explicat Violeta Alexandru.

Citește și:

Anunțul momentului pentru milioane de români! Etapele majorării alocațiilor

Potrivit ministrului Muncii, următoarea majorare va avea loc în prima parte a anului 2021.

„Astfel, la finalul lui 2022, vom avea o creştere a alocaţiilor de 300 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv de 600 de lei pentru copii între zero şi 2 ani şi pentru copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani.

Aceasta este propunerea pe care am adresat-o Cabinetului, o propunere care are în vedere, atât dorinţa legiuitorului şi decizia Curţii Constituţionale, cât şi posibilităţile pe care bugetul azi, marcat de această pandemie, care a avut un efect direct în economie, le poate susţine, respectiv o creştere care să poată să fie susţinută în bugetele pentru anul viitor şi respectiv pentru 2022″, a explicat Violeta Alexandru.

Parteneri