Actual

Asta este DOCUMENTUL pe care românii trebuie să îl aibă la ei dacă ies din casă

Asta este DOCUMENTUL pe care românii trebuie să îl aibă la ei dacă ies din casă prezentat de Grupul de Comunicare Strategică pentru Situații de Urgență.  Acesta a trimis modelul de declarație pe propria răspundere pe care românii trebuie să o completeze fiecare român care își părăsește locuința în acestă perioadă. Declarația pe propria răspundere trebuie să fie însoțiță de cartea de identitate.

”Vă transmitem MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020.

Precizăm faptul că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.

Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

Menționăm faptul că, potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie a.c.

Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu.”, spune Grupul de Comunicare Strategică.

În încercarea de a opri răspândirea rapidă a coronavirusului autoritățile au instituit o serie de restricții de circulație a persoanelor care intră în vigoare de mâine. Astfel este interzisă formarea de grupuri mai mari de 3 persoane care nu locuiesc împreună. În timpul nopții sunt permise exclusiv deplasările în interes de serviciu, iar cei care se află pe stradă trebuie să prezinte autorităților legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere.

Interdicția este ridicată pe timp de zi, între orele 6:00 şi 22:00, interval în care sunt recomandate doar deplasările de strictă necesitate – a explicat ministrul de interne Marcel Vela:

”Deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie, deplasări scurte în apropierea locuinței/gospodăriei legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie și domestice”