Home » Politică » Breaking news. Klaus Iohannis, declaratii de ultim...

Breaking news. Klaus Iohannis, declaratii de ultima ora!

Breaking news. Klaus Iohannis, Presedintele Romaniei, face declaratii de ultima ora. Anunţ important după demisia ministrului Sănătăţii

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi că a luat act de demisia lui Victor Costache şi a semnat decretul pentru numirea lui Nelu Tătaru în funcţia de ministru al Sănătăţii, informeaza Capital.

Breaking News: Pandemia afectează puternic toate statele membre UE și e nevoie de acțiune comună susținută

Citește și: Bisericile rămân închise în noaptea Învierii? Președintele României face lumină

„Am luat act de demisia domnului Costache și am semnat numirea noului ministru. Domnul Tătaru cunoaște situația și trebuie să ia urgent măsurile necesare pentru combaterea răspândirii virusului. Începând cu ora 17 voi participa la o videoconferință cu membrii Consiliului European. Pandemia afectează puternic toate statele membre UE și e nevoie de acțiune comună susținută. Din perspectiva României și a priorităților noastre, intenționez să sublinez la discuții aspecte foarte importante. În primul rând, la nivelul EU, prin Comisia Europeană au fost demarate achizițiții în comun: mănuși, echipamente de protecție, ventilatoare, echipamente de laborator”, a declarat Klaus Iohannis joi în cadrul unei conferinţe de presă.

Breaking news. Achiziţii comune la nivel UE pentru produse

Citește și: Anunțul făcut de ASF despre pensiile private ale românilor

„A devenit crucială dezvoltarea urgentarea achizițiilor comune. E important ca aceste proceduri să fie terminate cât mai repede pentru ca România să poată intra rapid în posesia acestor produse.

La nivel european s-a decis în baza unui proiect aprobat în timpul președinției noastre constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale în cdrul unui mecanism european comun de răspuns la dezastre. România este primul stat membru al UE care a primit acceptul Comisiei pentru constituirea acestei rezerve a UE pe teritoriul țării noastre. Într-o primă etapă achiziția făcută de România în numele UE de 10 milioane va viza ventilatoare, măști și echipamente de protecție. Procedura de achiziție e independentă de procedurile derulate de Comisia Europeană, dar vom putea și noi să cerem o parte din acestă rezervă strategică”, a mai Presedintele Romaniei.

„Voi solicită o finanțare mai consistentă pe acest program și voi arăta disponibilitatea României de a se implica mai mult și în alte zone din acest mecanism.

Citește și: Mesaj categoric. Klaus Iohannis: "Legea se aplică, nu se discută. Cine NU respectă.."

În altă ordine de idei, le voi transmite partenerilor noștri din UE că avem nevoie de lanțuri de aprovizionare funcţionale pentru a asigura accesul adecvat al cetățenilor noștri la bunurile esențiale, iar pentru acesta trebuie eliminate barierele din lanțurile de aprovizionare și evitarea apariției altor blocaje. Liberă circulaţie a bunurilor este esenţială şi pentru menținerea în parametri funcţionali a activității economice, care este supusă la acest moment unor limitări importante.

Un alt aspect pe care-l voi menționa se referă la repatrierea cetățenilor români care se află în afara Uniunii sau în state membre UE și care, din motive obiective, doresc să revină în România.

Este importantă cooperarea tuturor pentru a putea permite revenirea cetățenilor europeni în țările lor de origine, mai ales în condițiile în care multe state au impus restricții de circulație. Cea mai vulnerabilă categorie continuă să fie lucrătorii noștri mobili, în special lucrătorii detașați și cei sezonieri. Noi facem tot posibil pentru a le asigura întoarcerea în siguranță acasă. Cu toate acestea, nu este o sarcina ușoară, având în vedere numărul semnificativ de cetățeni și restricțiile deja impuse peste tot în Europa.

România, ca şi alte state membre, este puternic afectată de această criză

Voi sublinia și necesitatea identificării unor soluţii de atenuare a efectelor produse de această criză în plan economic, dar și social. Efectele negative ale acestei pandemii asupra activității economice se fac resimțite la nivelul tuturor statelor membre și situația se înrăutățește constant. România, ca şi alte state membre, este puternic afectată de această criză, mai ales în sectorul industrial și avem mare nevoie de o acțiune coordonată la nivelul Uniunii.

Este important să începem să gândim o strategie de recuperare post-criză. Comisia Europeană trebuie încurajată, trebuie să înţeleagă că trebuie dezvoltat un plan de acţiune bazat pe o evaluare cuprinzătoare a consecințelor și a posibilelor instrumente aplicabile tuturor statelor membre pentru sprijinirea recuperării.

Ne confruntăm cu o realitate care devine, cu fiecare zi, mai dramatică și suntem forțați să ne adaptăm rapid și să găsim cele mai bune soluții pentru cetățenii noștri. Sunt convins că proiectul european va ieși întărit din această încercare.

Vreau să reiau apelul meu către toți românii! Respectați, va rog, dragi români, restricţiile impuse de autorităţi! Stați acasă, pentru că doar așa ne putem proteja sănătatea! Cu cât reuşim acum mai bine să ţinem sub control şi să limităm răspândirea coronavirusului, cu atât mai repede vom putea să revenim cu toții la activitățile cărora le simțim acum lipsa. Ştiu că este greu, dar numai făcând aceste sacrificii vom câştiga lupta cu acest inamic extrem de periculos.”