Lifestyle

Care a fost cea mai dificilă perioadă din viața lui Smiley: „Am avut un șoc…”

Care a fost cea mai dificilă perioadă din viața lui Smiley: „Am avut un șoc…”

Care a fost cea mai dificilă perioadă din viața lui Smiley. Artistul a povestit, pe scurt despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, când a fost dărâmat de gândul că tatăl său a avut probleme de sănătate. Artistul spune că a avut „un șoc, atunci am conștientizat cât de mult îi iubesc și cât mă doare numai gândul că ar putea păți ceva.

Îl iubesc și cât mă doare numai gândul că ar putea păți ceva

„Dacă stau să mă gândesc, niciodată n-a fost numai bine sau numai greu, când stăteam prost cu banii, stăteam bine cu distracția și cu prietenii, când stăteam bine cu proiectele, stăteam prost cu timpul, când îmi era bine cu dragostea, ceva nu se lega cum voiam cu profesia și tot așa, că așa e în viață.

Fiecare lucru rău vine cu câte o rază de soare acolo, cât să nu pierzi de tot speranța. Îmi amintesc de o zi în care mama mi-a spus că tata nu s-a simțit prea bine. Am avut un șoc, atunci am conștientizat cât de mult îi iubesc și cât mă doare numai gândul că ar putea păți ceva. Am și compus o piesă atunci, plângând în hohote, în câteva ore. A fost o veste proastă, dar cu o lecție valoroasă la pachet”, a declarat vedeta de la Pro TV  în exclusivitate pentru revista VIVA!