sâmbătă, iulie 11, 2020

Cătălin Botezatu nu mai vrea iubită. „Trebuie să îi faci toate poftele”. Creatorul de modă consideră că e momentul să se focuseze doar pe el. Izolarea la domiciliu l-a ajutat să se înțeleagă mai bine, să stea mai mult el, cu gândurile lui. Să aibă timp de el însuși.

Cătălin Botezatu a mărturisit pentru Click! că vremurile pe care le trăim păreau ceva de neimaginat. Cu toate acestea, cu toții trebuie să ne învățăm lecțiile din tot ceea ce s-a întâmplat.

Citește și:

„Sunt vremuri grele pentru că lumea a pierdut foarte mult. Cei care o iau de la capăt, trebuie să își dea un restart. Este un refresh destul de greu, la capătul căruia nu știi ce se va întâmpla.

Priveam de curând, din mașină, mergând pe stradă, câte magazine sunt închise. Câte și-au pus lacătul pe ușă. Oamenii pierd și au pierdut multe. Nu mi-am închipuit că vom trăi o astfel de perioadă. Dar asta este și a fost o lecție pentru noi toți, de pe urma căreia ar trebui să învățăm foarte multe.

Citește și:

Să nu credeți că pentru cei care au bani va fi mai ușor să treacă peste această perioadă. Dimpotrivă, aceștia având angajați trebuie să gândească fiecare situație de două ori. Să se gândească și la familiile acestora. Cum este și cazul meu, îmi doresc foarte tare să îmi păstrez oamenii. Și, indiferent de situațiile și de problemele cu care ne confruntăm, să mergem înainte”, a mărturisit Cătălin Botezatu.

„Traversez o perioadă în care trebuie să am grijă de mine”

Citește și:

Creatorul de modă a mărturisit că se bucură de singurătate. O relație, în acest moment, l-ar destabiliza. Botezatu spune că toată atenția pe care o are trebuie să și-o acorde lui însuși. Ținând cont de faptul că e operat de cancer și are cinci stenturi la inimă.

„Mă regăsesc bine în singurătatea mea și efectiv nu am timp să mă gândesc la o relație. Știu că întotdeauna o relație înseamnă timp acordat persoanei iubite. Să îi faci toate poftele. Ori, eu traversez altă perioadă.

Trebuie să am, în primul rând, grijă de mine și, nu în ultimul rând, chiar dacă am o maturitate profesională, să cultiv ceea ce am făcut până acum, din punct de vedere profesional”, a fost mesajul vedetei.

Parteneri