Actual

Cea mai afectata tara de pandemia cauzata de noul coronavirus

Cea mai afectata tara de pandemia cauzata de noul coronavirus. Pandemia cauzată de Covid-19 a provocat din decembrie și până acum moartea a peste 436.000, iar peste opt milioane s-au infectat în întreaga lume, potrivit unui bilanț realizat de France Presse pe baza datelor oficiale colectate de la autorități naționale și Organizația Mondială a Sănătății.

France Presse amintește că aceste cifre nu reflectă decât o parte din numărul real de îmbolnăviri, atâta vreme cât în unele țări nu sunt testate decât cazurile grave, iar statele sărace au capacități limitate de depistare.

Cea mai afectata tara de pandemia cauzata de noul coronavirus

Cea mai afectată țară este Statele Unite ale Americii, cu peste 116.000 de degete și peste două milioane de cazuri, urmată de Brazilia cu peste 40.000 de morți și aproape 900.000 de îmbolnăviri și Marea Britanie, cu aproape 42.000 la aproximativ 300.000 de infectări.

Italia a depășit 34.000 de morți la peste 237.000 de cazuri, iar Franța are aproape 30.000 de victime, în timp ce numărul infectărilor se apropie de 200.000. Europa totalizează, potrivit bilanțului întocmit de France Presse, peste 188.000 de decese la aproape două milioane și jumătate de cazuri, potrivit Rador.