Economic

Cîțu: „Am făcut tot pentru a asigura…”

Noua rectificare bugetara

Ministrul de finanţe Florin Cîţu a vorbit despre rectificarea bugetară, a doua din acest an. Acesta a mai venit cu o remarcă: „Transporturi, Sănătate, Educaţie sunt domenii de unde PSD a tăiat în fiecare an la rectificarea bugetară”.

„O să vă dau câteva elemente principale despre rectificare. Aşa cum am spus şi aţi văzut în tot acest an de fiecare dată am alocat mai multe resurse şi am cheltuit banii pentru investiţii. După şapte luni de zile suma cheltuită pentru investiţii este de 20 de miliarde de lei. Este cea mai mare sumă cheltuită la şapte luni în ultimii zece ani de Guvernul României şi facem acest lucru într-un moment în care economia trece printr-o perioadă dificilă.

Nu ne-am oprit aici. Am suplimentat resursele pentru Ministerul Transporturilor la această rectificare şi, astfel, bugetul pentru Ministerul Transporturilor în 2020 este unul record, este cel mai mare buget pentru investiţii alocat de Guvernul României. La Sănătate, bineînţeles, un domeniu prioritar în acest an, am alocat mai multe resurse. De fapt, faţă de bugetul iniţial, sumele alocate pentru Sănătate au crescut cu aproximativ 45%. Şi aici vorbim de decontare concedii medicale, medicamente, echipamente sanitare, sporuri pentru cei care au fost în prima linie în lupta cu acest virus, cu această pandemie.

Şi bineînţeles că nu am făcut ceea ce făcea PSD, nu am lăsat stocurile zero, am suplimentat şi stocurile, pentru că întotdeauna vrem să fim pregătiţi pentru ceea ce vine. Aici aş vrea să vă spun că la Sănătate presiunile au crescut, pe ansamblu, pe tot anul, cu 45% faţă de bugetul iniţial şi ne vom uita în continuare şi în partea a doua, dacă o să mai fie nevoie de suplimentarea resurselor, suntem pregătiţi să alocăm resurse suplimentare pentru acest sector.
Educaţia – un alt domeniu important. Am asigurat şi vă asigur şi pe dumneavoastră că am făcut tot pentru a asigura buna desfăşurare a învăţământului românesc până la sfârşitul acestui an.

Resursele sunt acolo. Şi aş vrea aici să fac o remarcă şi o observaţie foarte importantă, Transporturi, Sănătate, Educaţie sunt domenii de unde PSD a tăiat în fiecare an la rectificarea bugetară”, a declarat Florin Cîțu

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *