Social

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis. Măsuri suplimentare de protecţie în București!

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis. Măsuri suplimentare de protecţie în București!

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis. Măsuri suplimentare de protecţie în București ce vor fi aplicate cel puţin pentru următoarele 14 zile, în urma creşterii incidenţei cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii a hotărât, ca, începând cu ora 00:00, în data de 20 octombrie 2020, să fie suspendată activitatea didactică pentru toate instituţiile şi unităţile de învăţământ, inclusiv creşe şi universităţi, ne referim la activitatea didactică desfăşurată faţă în faţă. A fost interzisă activitatea în cinematografe, în săli de spectacole, evident, informeaza Rador.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis. Măsuri suplimentare de protecţie în București!

S-a instituit obligaţia purtării măştii în toate spaţiile publice, ne referim şi la copiii care au împlinit vârsta de 5 ani, masca va fi purtată corespunzător, fiind acoperit nasul şi gura.

A fost interzisă activitatea operatorilor economici, cei care desfăşoară activitate de preparare-comercializare în restaurante, cafenele, pentru interior, păstrată pe terase, în exterior, iar pentru cei din interiorul hotelurilor, pensiunilor, doar pentru clienţii cazaţi în aceste unităţi. Şi a fost interzisă şi activitatea operatorilor economici licenţiaţi pentru jocuri de noroc.