Social

Conflict privind acordarea burselor de merit. Ce reclamă reprezentanții elevilor

Sistemul actual de învățământ este bazat pe cerinţele secolului XX

Mai multe asociaţii ale elevilor au anunţat, astăzi, că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit. Acestea au anunţat că mâine vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei.

Sorin Câmpeanu: în perioada şcolii online notele au fost „foarte mult distorsionate”

Ministrul de resort Sorin Câmpeanu spune că bugetul pentru bursele elevilor este de aproape patru ori mai mare faţă de 2020 şi că bursele de merit şi de performanţă sunt pentru cei mai buni. El declara recent că în perioada şcolii online notele au fost „foarte mult distorsionate”, astfel că jumătate dintre elevii României s-ar fi încadrat la burse de merit.

Bursele de merit vor fi acordate doar elevilor care au medii de peste 9,50, faţă de 8,50, cum este acum, iar cele de studiu vor fi acordate începând cu media 7,50, faţă de 7,00, potrivit unui ordin al ministrului educaţiei.

Condiţiile de acordare a burselor şcolare, în vigoare din anul 2011, au fost modificate printr-un ordin al ministrului educaţiei, publicat aseară în Monitorul Oficial. Noile criterii ar urma să intre în vigoare din semestrul al doilea.

 

Asociațiile elevilor acuză că au fost încălcate principiile transparenţei

Asociaţiile elevilor acuză că ordinul a fost publicat peste noapte, fără ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, fiind astfel încălcate principiile transparenţei decizionale şi anunţă că îl vor ataca în instanţă. Asociaţiile elevilor susţin că prin modificarea criteriilor 730.000 de elevi din România vor rămâne fără burse.

Bugetul pentru bursele elevilor este de aproape patru ori mai mare în acest an faţă de anul 2020, a confirmat ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a transmis reprezentanţilor presei că medii mai mari de 9,50 au avut 25% dintre elevii eligibili.

Bursele de merit şi de performanţă sunt pentru cei mai buni; pentru ceilalţi există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale sau bursa „Bani de liceu”.

În acest context, reprezentanţii elevilor solicită ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2022-2023. Aceştia îşi doresc reluarea discuţiilor alături de parteneri de dialog social, pe marginea modificărilor care trebuie aduse criteriilor folosite la momentul actual.

Ministerul Educației anunţă într-un comunicat că în acest an 538.000 de elevi beneficiază de burse, din care 347.000 vor primi burse de merit şi 156.000 burse de ajutor social. În bugetul ministerului pe acest an sunt cuprinse şi sumele necesare pentru programul „Bani de liceu”, în care sunt înscrişi peste 22.000 de elevi, şi programul „Bursa profesională”, cu aproape 100.000 de beneficiari.