Economic

Contribuțiile pentru pensie în discuție la guvern. Decizia va fi luată acum

Contribuțiile pentru pensie în discuție la guvern. Decizia va fi luată acum

Contribuțiile pentru pensii, contribuțiile retroactive se află pe agenda ședinței de guvern din această seară. Decizia ar urma să fie luată printr-o ordonanță de urgență ce îi va ajuta mai ales pe românii care au lucrat la negru sau în străinătate.

Guvernul discută despre persoanele care nu au calitatea de pensionari și nici nu au plătit contribuțiile de asigurări sociale. Astfel, conform proiectului de ordonanță de urgență, pentru o perioadă de cel mult șase ani din momentul semnării contractului de asigurare aceste persoane ar putea să își plătească asigurările sociale. Plata s-ar putea efectua eșalonat într-o singură tranșă sau în mai multe până la 1 septembrie 2021.

Măsura vine ca urmare a numeroaselor solicitări sosite din partea unor cetățeni români din țară și din străinătate și se apreciază că ar permite lărgirea bazei de asiguraţi în sistemul public de pensii şi, în plus, ar aduce venituri suplimentare la bugetul asigurărilor sociale; pe de altă parte, s-ar reduce totodată și posibilitatea excluderii unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limita de vârstă pentru că nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege.