Economic

Criza acuta din cauza pandemiei de coronavirus. Pierderile sunt de ordinul miliardelor de dolari!

Criza acuta din cauza pandemiei de coronavirus. Pierderile sunt de ordinul miliardelor de dolari!

Criza acuta din cauza pandemiei de coronavirus. Numeroase sectoare economice se confruntă cu o criză acută din cauza pandemiei de coronavirus.

Guvernele lumii se văd în situația de a reintroduce măsuri care să oprească răspândirea virusului, în condițiile în care se văd deja în fața unui al doilea val. Bilanțul este, de altfel, în creștere de la o oră la alta, așa cum arată cifrele prezentate de Universitatea americană ”Johns Hopkins”: sunt 18 milioane 500 de mii de cazuri, numărul deceselor se apropie de 698.000, iar cel al persoanelor vindecate de 11 milioane 700 de mii.

Europa pare să nu își revină din această criză sanitară, care a provocat pierderi imense în economie. Repornirea turismului acum mai bine de o lună a revigorat oarecum și alte domenii precum transporturile, industria de divertisment, comerțul. În fața creșterii îmbolnăvirilor, unele țări iau însă măsuri care ar putea opri fluxul de călători.

Astfel Grecia anunță că în curând turiștii vor plăti o suprataxă de 20 de euro pentru serviciile de sănătate solicitate în timpul sejurului, ceea ce reprezintă o premieră. Până acum, străinii care veneau în această țară beneficiau de servicii medicale gratuite, indiferent de locul de unde proveneau, cu excepția spitalizărilor.

Criza acuta din cauza pandemiei de coronavirus. Pierderile sunt de ordinul miliardelor de dolari!

De altfel, în ultima perioadă, toate țările din bazinul mediteranean au mărit amenzile pentru cei care nu respectă regulile de distanțare socială și nu poartă mască. Industria aviatică a trecut în câteva luni de la extaz la agonie, potrivit unei analize a Asociației Internaționale de Transport Aerian, IATA.

Dacă la începutul anului, lumea întreagă era în mișcare, estimările referindu-se la 2 miliarde de pasageri, acum piloții și stewardesele rămân la sol, iar pierderile sunt de ordinul miliardelor de dolari. Mari companii americane solicită ajutoare financiare, iar statul australian Victoria, cu capitala la Melbourne, unde trăiesc 5 milioane de oameni, este practic paralizat, după impunerea stării de dezastru, care va bloca activitățile în următoarele șase luni.