luni, iulie 6, 2020

Cum arata sora Melaniei Trump. Ines Knauss s-a ferit intotdeauna de lumina reflectoarelor, insa putini stiu ca este extrem de apropiata de sora sa, prima doamna a SUA.

Ines Knauss s-a ținut departe de ochii curioși ai presei, însă a fost mereu aproape de sora ei mai mică, Melania Trump, cele două fiind prietene și confidente.

Ines Knauss, în vârstă de 51 de ani, locuiește la New York, într-un apartament de 2 milioane de dolari într-o clădire deţinută de Donald Trump.

Citește și:

Prietenii apropiaţi au declarat pentru The New York Post că Ines îi este devotată Melaniei Trump şi că de mulţi ani este prietena ei cea mai bună.

„Cele două sunt foarte apropiate. Mi-a părut o persoană foarte plăcută şi extrem de creativă”, a spus filantropul Audrey Gruss, care a întâlnit-o pe Ines la o strângere de fonduri organizată de familia Trump în 2005.

Chiar dacă este ruda celui care a ajuns preşedintele SUA, Ines nu s-a bucurat de atenţie din partea presei. O singură poză cu ea apare pe paginile societăţii Palm Beach, scrie Gândul.

Citește și:

Pe pagina de Facebook a lui Ines se poate observa legătura strânsă dintre ea şi sora Melania, deoarece aceasta publică numeroase fotografii ale surorii sale. Una dintre ele le înfăţişează pe Melania şi pe mama lor, Amalija Knavs, pe când prima dintre ele avea doar doi ani.

Ines a apărat-o cu ardoare pe sora ei în timpul campaniei electorale de anul trecut, atunci când numeroase zvonuri şi voci au început să apară din toate direcţiile.

Citește și:

„Este o soră foarte dedicată”, a apreciat şi Luisa Beccaria, creatoare de modă.

Cum arata sora Melaniei Trump:

Parteneri