Actual

Decizie fără precedent în Europa! Români prinşi în cel mai mare focat COVID din UE

Români prinşi în cel mai mare focat COVID din UE. Decizie fără precedent în Europa. O regiune din Germania este reintrodusă în carantină din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus. Totul a pornit de la focarul  izbucnit în cel mai mare abator din țară unde sunt angajați mii de români.

360.000 de oameni vor îndura noi restricții din cauza focarului izbucnit în cel mai mare abator din țară. Ultimul bilanț arată că 1.553 de angajați ai fabricii de procesare a cărnii sunt infectați cu coronavirus. Cel puțin 650 sunt români. Perioada de carantină a fost introdusă până la sfârșitul lunii cu posibilitatea de extindere şi presupune limitarea activităţilor de socializare şi închiderea barurilor, cinematografelor şi muzeelor.

Armin Laschet, premierul landului Renania: Scopul nostru e să ţinem situaţia sub control şi să extindem campania de testare pentru a verifica dacă virusul s-a răspândit de la angajaţii abatorului şi la restul populaţiei. Este o măsură de precauţie la care vom renunţa imediat ce vom avea mai multe certitudini despre amploarea focarului.

Focarul de la abator, considerat în acest moment cel mai mare din Europa, e un șoc pentru o țară ca Germania care se felicita pentru buna gestionare a pandemiei.

Lothar Wieler, director Institutul Robert Koch: Focarele actuale, spre exemplu, cel de la fabrica de procesare a cărnii şi cele din comunităţile religioase, se pot răspândi cu uşurinţă la restul populaţiei prin contactele sociale. De aceea rămâne foarte important să continuăm să ne comportăm precaut şi să respectăm regulile: să păstrăm distanţa, să păstrăm igiena, să purtăm măşti, când se cere acest lucru.

 

Magdeburg a pus în carantină 19 blocuri

Măsuri izolate de carantină au mai fost aplicate și în alte orașe germane, în cartiere în care a fost observată o creștere a numărului de infectări. Un exemplu e cel din Magdeburg unde, săptămâna trecută, printre bolnavii de COVID-19 se numărau și 38 de români. Între timp, autoritățile de acolo au decis să plaseze în carantină 19 blocuri, în care locuiesc în jur de 800 de oameni. Nu toți românii afectați de această măsură au înțeles de ce li se interzice să mai iasă din casă din moment ce au dovada că nu sunt infectați cu coronavirus.

Primarul oraşului Magdeburg spune că nu există altă soluție pentru a ţine focarul sub control în afara izolării tuturor celor din comunitate. La toate intrările au fost afișate mesaje și în limba română, iar oamenii au fost asigurați că serviciile sociale vor veni din trei în trei zile cu provizii.

Lutz Trümper, primarul oraşului Magdeburg: Pentru că nu ştim cine e şi cine nu e infectat, am vrut să prevenim răspândirea infecţiei, de aceea nu i-am mai lăsat să meargă la grădiniţă, la şcoală sau la serviciu. Dar dacă doi oameni se întâlnesc în curtea blocului, nu înseamă că boala o să se răspândească în tot oraşul. Măsurile sunt în concordanţă cu situaţia. Trebuie să ţinem situaţia sub control.

Indicele de transmitere a coronavirusului în Germania aproape s-a triplat de la ridicarea restricțiilor la sfârșitul lunii mai.

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania: Lăsând la o parte datele de la Rheda-Wiedenbrück din districtul Gütersloh deci de la abatorul Tönnies, avem 875 de români infectați, 556 în alte abatoare, 125 în ferme, 120 la Gottingen în Saxonia inferioară și în jur de 120, 130 la Berlin; la Berlin, în două cartiere foarte cosmopolite, mixte, cu mulți străini, Spandau şi Neukölln. Se poate spune că rata factorului de multiplicare, care a crescut de la sub 1 la 2,88 în Germania, se datorează… ni se datorează. E un fapt trist și dramatic, în primul rând pentru cei bolnavi, dar și pentru autorități. Nu vă pot spune acest lucru, nu am aceste  certitudini, cred că nu le are nimeni. Avem doar date legate de numărul persoanelor infectate