vineri, iulie 10, 2020

Dieta minune. Secretul a fost dezvăluit. „Am slăbit 60 de kilograme în doi ani”. Anca Bejan este creatoarea unui concept numit Dieta Minune. Acest concept a apărut după ce actrița a reușit să slăbească, în ultimii ani, peste 60 de kilograme folosind acești pași.

Dieta minune. Ce trebuie să faci să slăbești?

Anca Bejan este actriță și jurnalistă și, în timpul liber. Comunicarea a ajutat-o, deasemenea, să le arate oamenilor cum să slăbească. Anca Bejan îi ajută pe oamenii supraponderali să slăbească cu ajutorul unui program special, prin care se pot da jos zeci de kilograme.

Citește și:

Primul sfat este acela de a mănânca zi de zi doar în intervalul orar 07.00-19.00. Prima masă poate debuta mai devreme, dacă ești extrem de matinal, dar niciodată cina nu va debuta mai târziu de 19.00, chiar dacă adormi foarte târziu.

Al doilea sfat este acela că  între mese se poate consuma doar apă, ceai neîndulcit și/sau cafea neagră. Atenţie! orice altceva este considerat aliment. Prin urmare, nu este interzis, dar trebuie consumat doar la una dintre mesele din program.

Citește și:

„Am trăit tot felul de sentimente pe vremea când eram foarte grasă. Am început să vorbesc greu despre asta (…). În patru ani m-am îngrășat, iarîn doi ani am slăbit 60 de kilograme”, a spus Anca Bejan la Antena3.

Parteneri