marți, august 11, 2020

Dieta Oanei Roman! A slabit spectaculos si este de nerecunoscut. Fiica lui Petre Roman a explicat la Antena 3 ce schimbari a facut in stilul sau de viata.

„Am vrut să arăt că se poate, într-un timp relativ scurt, să ai o transformare radicală. La mine e o chestie de mulți ani. Am fost ținta unor campanii absolut oribile de-a lungul timpului, din toate părțile. Am reușit să fac față cu brio. Nu am slăbit pentru a arăta cuiva ceva. Am pus un pariu cu o prietenă foarte bună, care are, la Ploiești, o clinică ce se ocupă cu astfel de lucruri.

Citește și:

După ce am născut, am avut niște probleme de sănătate grave. Am suferit o intervenție la nivelul abdomenului foarte serioasă care a durat peste opt ore. Mi-a salvat viața. Însă nu pot să fac o intervenție la nivelul abdomenului. Deci, dacă aș vrut să-mi tai stomacul, nu aș fi putut. Nu am voie din punct de vedere al sănătății. Scoatem din calcul această variantă. Și, atunci, Alina (n.r. prietena ei) mi-a spus, dacă vin să fac proceduri de modelare și țin o dietă în același timp, garantează rezultate spectaculoase. Sincer, nu am crezut-o la început. Mi-a spus după că sunt clientul cu cele mai spectaculoase rezultate”, a spus Oana Roman în cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea.

Dieta Oanei Roman! A slabit spectaculos si este de nerecunoscut: “Mananc orice”

Citește și:

„În paralel, am ținut o dietă pe care nu mi-a dat-o un nutriționist, am inventat-o eu singură. (…) Am încercat o variantă prin care nu mi-am interzis nimic, dar am redus semnificativ cantitățile. Deci: mănânc orice, dar foarte, foarte puțin. Am o singură masă consistentă pe zi, după-amiază. Seara, mănânc foarte puțin. O salată, sau niște fructe, sau o friptură la grătar. Până mănânc următoarea dată, trec multe ore. Eu nu mănânc dimineață, nu pot. Mulți spun că trebuie să mănânci dimineață. Eu beau cafea. Și prima masă o am după ora 13.00. Nu este o chestie pe care o recomand tuturor, dar mi s-a potrivit mie. Nu-mi interzic nimic. Vreau să mănânc prăjitură, mănânc trei lingurițe. Vreau să mănânc ciocolată, mănânc trei pătrățele. Vreau să mănânc înghețată, mănânc o cupă de înghețată”, a spus Oana Roman.

Parteneri