Lifestyle

Discurs anti-mască la TIFF! Cristi Puiu: „Dacă mâine o să vă ceară să mergeți în mâini, o să mergeți în mâini, pe Eroilor”

Discurs anti-mască la TIFF! Cristi Puiu: „Dacă mâine o să vă ceară să mergeți în mâini, o să mergeți în mâini, pe Eroilor”

Discurs anti-mască la TIFF! Cristi Puiu: „Dacă mâine o să vă ceară să mergeți în mâini, credeți-mă că o să mergeți în mâini, pe Eroilor”.

Festivalului Internațional de Film Transilvanian (TIFF), ajuns la ediția cu numărul 19, a debutat vineri seară cu proiecția peliculei “Cei mai frumoși ani”. Evenimentul, care durează zece zile, este organizat anul acesta exclusiv în aer liber,  în Cluj-Napoca, dar și în împrejurimi.

Înainte de ecranizarea filmului Malkrog, regizorul Cristi Puiu a fost invitat să țină un mic discurs. Acesta a refuzat să-și pună masca și a spus că este inuman să privești un film de 200 de minute cu masca pe față.

Cristi Puiu: „Nu ar trebui să ne trateze ca pe niște vite”

Cunoscutul regizor le-a atras atenția celor prezenți că oamenii care au făcut Revoluția în 1989 au fost „indisciplinați”. Puiu a acuzat modul neadecvat al autorităților de a comunica cu românii.

,,Am înțeles că de mâine se poartă mască de protecție în aer liber la Cluj. Îmi pare rău pentru dumneavoastră. Este un film de 200 minute. Să stați cu masca pe față și să vă uitați la un film de 200 de minute este inuman. Vă rog să plecați când simțiți că trebuie să ieșiți. Când nu mai suportați să plecați. Vă rog foarte mult!

Dacă dumneavoastră sunteți astăzi aici și vă uitați la un film este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România în Decembrie ’89. Care au spus nu dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite.

Există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil. Oamenii la Cluj sunt disciplinați și atenți la aceste detalii. Dar că orice abuz trebuie amendat. Dacă nu o faceți dumneavoastră, prin vot de această dată, nu o face nimeni.

Respect distanțarea socială și port masca de fiecare dată când intru într-un spațiu închis. Dar dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeți în mâini, credeți-mă că o să mergeți în mâini, pe Eroilor. Îmi pare tare rău. Și știu că nu toți sunteți de acord cu mine. Și vă e teamă de pandemie. Ar trebui să vă fie teamă de alte lucruri, mult mai grave”, a spus regizorul Cristi Puiu.