Lifestyle

Doi sportivi de aur au intrat în patrimoniul filatelic naţional

Doi sportivi de aur au intrat în patrimoniul filatelic naţional

Doi sportivi de aur au fost incluși de astăzi patrimoniul filatelic naţional, în galeria omagiu realizată de Romfilatelica. Susţinătoare continuă a proiectelor şi iniţiativelor promotoare de valori şi cultură sportivă, vineri, 14 august 2020, Romfilatelia a organizat la sediul societăţii un eveniment de lansare a întregurilor poştale cu timbru dedicate celor doi mari sportivi de aur: campioana mondială Ana-Maria Popescu şi portarul Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilla”.

Lansarea celor două întreguri poştale a avut loc în prezenţa Domnului Mihai Covaliu, Preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a Doamnei Carmen Alecu, Director Adjunct Compania Naţională a Poştei Române, invitați și, binenânțeles, cei doi sportivi.

Ana-Maria Popescu, spadasina luptătoare sub deviza proprie „Ai grijă de campionul din tine”, a urcat de patru ori pe podiumul învingătorilor la Cupa Mondială de spadă, în anii 2008, 2009, 2013 şi 2020. Îndemnul unei spadasine de aur: „Pentru mine campion e omul care nu renunţă.”

 

 

 

 

Cu o viaţă dedicată sportului, pentru care au fost răsplătiţi cu aplauze, numeroase premii şi diplome, sportivii români şi-au câştigat respectul şi atenţia publicului.

Helmut Duckadam, portarul a cărui deviză este „Atitudine de învingător”, a intrat în Cartea Recordurilor şi va rămâne în istoria fotbalului mondial drept portarul care a apărat 4 lovituri de la 11 metri, în finala Cupei Campionilor Europeni, de la Sevilla, la dată de 7 mai 1986.

 

 

 

 

Visul unui portar de legendă: „Ca orice copil, ai un vis. În momentul când m-am apucat serios de fotbal, visul meu a fost să ajung într-o finală şi să decid eu soarta partidei, la loviturile de la 11 metri. Dar, niciodată nu am visat să ajung la un nivel aşa de mare.”

„Este o campanie firească pentru noi, aceea de a onora şi fi alături de marii sportivi ai României, cei care ne-au adus atâtea bucurii şi atâtea emoţii de-a lungul anilor. Este o normalitate, din punctul nostru de vedere, o campanie frumoasă în care marii sportivi se regăsesc, este interacţiunea dintre valoare şi ceea ce vrem să transmitem către populaţie.” a spus gazda evenimentului, Cristina Popescu, Director General Romfilatelia.

 

De asemenea, campioana mondială Ana-Maria Popescu a subliniat faptul că „pentru mine a fost o adevărată surpriză în momentul în care am aflat despre acest proiect. Nu am avut reacţie pentru că niciodată nu m-am gândit că aş putea intra în această galerie selectă a sportivilor cărora Romfilatelia le-a dedicat această campanie. Este de apreciat şi va mulţumesc din suflet. Această veste m-a dus cu gândul în copilărie, atunci când eu locuiam la Craiova, când nu aveam foarte multe posibilităţi de a comunica cu prietenii de acasă, cu părinţii mei, şi ne scriam foarte multe scrisori. Aşadar, pentru mine, acest întreg poştal care îmi este dedicat reprezintă şi o emoţie aparte. ”

Portarul Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilla”, cu emoţie, a mulţumit celor care s-au gândit la el. „Mă simt onorat să mă aflu în compania dumneavoastră şi sunt foarte mândru. Am reuşit şi eu o mică performanţă, alături de echipa Steaua, în 1986. O performanţă poate fi deosebită, dar niciodată nu va ajunge la valoarea performanţelor acestor mari sportivi ai României. De aceea, mă simt onorat de fiecare dată când sunt alături de ei şi mulţumesc Romfilatelia pentru că v-aţi gândit la mine.”

Evenimentul a fost încheiat de către domnul Mihai Covaliu, vorbind despre cei doi mari sportivi de aur. „Am să încep cu Ana. Venind spre Romfilatelia, am dat timpul înapoi şi exact de momentul povestit de Ana puţin mai devreme, mi-am adus aminte ce a spus în momentul în care era la Craiova şi ieşea la campionatul mondial de cadeţi. Ana a spus că vrea să ajungă cea mai mare scrimeră din România. Despre Helmut, aşa cum s-a subliniat şi până acum, s-au spus atât de multe cuvinte frumoase, la superlativ, o carieră fantastică. Noi te respectăm, iar ceea ce aţi reuşit voi în anul 1986 şi după aceea, toate performanţele, sunt extraordinare şi noi, cei din extra fotbal, suntem deosebit de mândri că fotbaliştii din România au avut asemenea performanţe.”

 

Atât Ana-Maria Popescu, cât şi Helmut Duckadam sunt doi sportivi de excepţie care au scris istorie în sporturile pe care le reprezintă şi care cu mândrie, de astăzi, se înscriu în patrimoniul filatelic naţional.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *