Lifestyle

Fundația Nadia Comăneci oferă antrenamente gratuite online pentru toată familia

Fundația Nadia Comăneci oferă antrenamente gratuite online pentru toată familia

Fundația Nadia Comăneci oferă antrenamente gratuite online pentru toată familia prin programul ”Pastila de sănătate”.

”În contextul relaxării restricțiilor impuse de pandemia Covid-19 au fost reluate activitățile sportive pentru sportivii de performanță. Recent, autoritățile au anunțat că și Cluburile Sportive Școlare și Liceele cu Program Sportiv își vor relua activitatea. Sportul de masă rămâne însă limitat, mai ales în contextul menținerii unor restricții de distanțare socială impuse de pandemie. De aceea, ne-am gândit să realizăm un program prin care să propunem o serie de exerciții fizice care pot fi efectuate acasă, de toți membrii familiei, indiferent de vârstă”, a declarat Virgil Munteanu, Vicepreședintele Fundației Nadia Comăneci.

În cadrul proiectului, timp de o lună, Fundația Nadia Comăneci publică în fiecare dimineață, pe pagina de Facebook a organizației, un material video cu sugestii de exerciții fizice pe care oricine le poate executa în propria locuință, având-o ca ”antrenor personal” pe Denisa Ganea, fostă gimnastă de performanță, în prezent instructor de gimnastică și fitness, cu vastă experiență atât în lucrul cu adulții, cât și cu copiii de toate vârstele.

Cele 30 de episoade din ”Pastila de sănătate” sunt publicate și pe pagina oficială de web a Fundației Nadia Comăneci. Programul se desfășoară cu sprijinul Transgaz.

”Pastila de sănătate” reprezintă un program care poate fi accesat orcând de cei care vor să facă mișcare și nu pot merge într-un cadru organizat, speranța Fundației Nadia Comăneci este ca acesta să fie accesat pe termen lung de tot mai mulți cetățeni dornici de a avea o viață sănătoasă.