vineri, mai 29, 2020

Ingrid Mocanu, atacată. „Au sărit „spălățeii”. Cine sunt eu? Cum îndrăznesc?” Celebrul avocat a avut o postare extrem de ironică în legătură cu scandalul creat de măsurarea temperaturii la intrarea în spații închise.

Aceasta a scris pe Facebook. „Azi am fost și eu la Kauflandul cu bătaia, este chiar în cartierul meu, de acolo îmi fac de cele mai multe ori cumpărăturile.
M-au termometrizat, dar a doua oară. Prima oară nu am vrut, am văzut că nu aveau angajați la măsurat temperatura medici și am refuzat. I-am dat un șut în fund paznicului, că și-a permis să nu mă lase să intru, deși eu când merg la vecini acasă, dacă nu mă lasă să intru încălțată că sunt nămolită, oricum intru așa, dă-l în pisici de prieten, mă primește cum vrea el la el în casă?”

Citește și:

După această postare, Ingrid Mocanu a fost atacată în mediul online, pentru că și-a permis să o numească pe o comentatoare „obeză”.

„Văd că fiecare papițoi care s-a ratat în viață se crede și se comportă ca un geniu pe FB. Îți spun ei cum stă treaba (orice treabă). Că au văzut ei două clipuri și 3 postări pe yootube, FB, sau pe unde se mai afișează știința.

Nu știu să facă nimic în niciun domeniu, dar nu au niciun dubiu în nicio privință. Știu sigur despre ce și în ce mod ar trebui să scrii tu. Ce este important și în general cam cum stau lucrurile pe Planetă, de la ocultă la 5G, de la Soros la Bill Gates”, a spus Ingrid Mocanu.

„Obezitatea este comorbiditate”

Citește și:

„Să vă dau un exemplu: scriam ieri despre demența cu schimbatul ADN-ului prin termometrizare sau ce alte tâmpenii le mai produce termomentrul unora.
O doamnă, care din poze suferea clar de obezitate, avea o problemă existențială: de ce nu spun eu despre spitalele de carton în care ar sta asimptomaticii. I-am replicat că mai bine ar avea grijă să nu se infecteze.

Pentru că obezitatea (singura boală care chiar se vede cu ochiul liber) este comorbiditate. Și ar putea să moară, nu să ajungă în spitale de carton. Chiar așa este, nu există niciun dubiu. Obezitatea este comorbiditate la Covid (spun medicii, nu eu și nici ăia care tratează cancerul cu ceai de păpădie)”, a ținut să precizeze Ingrid Mocanu.

„Hei, tâmpiței, încercam să îi salvez viața”

Citește și:

„Au sărit ”spălățeii”: cum îmi permit să o facă pe femeia aia grasă? Ce drept am au? Cum îndrăznesc? Hei, tâmpiței, încercam să îi salvez viața și să o pun în gardă că imbecili ca voi sunt periculoși și că pot duce la pierderea vieții ei. Ooo, știu: voi sunteți toți curajoși, ca orice spălățel, care își imaginează că dacă omoară gândaci prin baie e capabil să lupte cu balaurul.

Negaționismul a împiedicat orice critică reală la măsurile proaste luate de guvernanți (lăsarea în zburdălnicie a diasporei, lipsirea de tratament a unor persoane care aveau nevoie, măsuri economice, lipsa de testare, etc). Cu asta vă bateți joc de mii de oameni. Familiile celor din România care și i-au pierdut pe cei dragi și de zecile de mii din fiecare țară care au părăsit această lume”, a mai spus avocata.

Ingrid Mocanu: „L-ați luat pe NU în brațe”

”L-ați luat pe NU în brațe (nu există carcalac, e o conspirație) precum fetița cu chibrituri. Și vă mai mirați de ce haștagii credeau că dacă votează la referendumul pentru familie scapă Dragnea de pușcărie Puțini oameni de calitate pe Planetă!

Iar în România, extrem, extrem de puțini. Și după aia vă mirați de ajunge Cataramă și alții ca el să ne conducă… De aia, că nu vă duce capul pe mulți dintre voi și orice retardat vă manipulează ca pe ultimii fraieri!”, este mesajul lui Ingrid Mocanu.

4

Parteneri