joi, iunie 4, 2020

Ion Iliescu. „Dialogul actualei clase politice cu societatea e superficial și ipocrit!” Pe 20 mai 1990, au avut loc primele alegeri de la Revoluție. Românii și-au ales președintele după ce au văzut la televizor, în premieră, confruntarea celor trei candidați: Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Ion Iliescu.

Ion Iliescu, acum în vârstă de 90 de ani, vorbește, întro postare pe blogul său, despre impoirtanța zilei de 20 mai 1990. „Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoștință de cauză, dimpotrivă”,este de părere fostul președinte.

„Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice ”

Citește și:

„La trei decenii de la alegerile  din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-și are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puțin autoritare, care au implicat și limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale.

Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice , specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoștință de cauză, dimpotrivă.

Citește și:

Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era și Adunare Constituantă”, a explicat fostul președinte.

„Actuala clasă politică se rupe tot mai mult de societate”

„România s-a schimbat mult în bine, dar sunt și lucruri care ne dezamăgesc, și ne îngrijorează. Dacă în 1990 clasa politică, aflată în proces de structurare, se prezenta în fața societății, cu proiecte și programe, cu valori democrate, acum constatăm că ea, clasa politică, se rupe tot mai mult de societate, devenind, în anumite aspecte, un soi de frână socială.

Citește și:

Agenda publică este ignorată, dialogul cu societatea este superficial, și nu de puține ori, ipocrit. Ar fi o dovadă de înțelepciune, și de responsabilitate pentru clasa politică, dacă ar folosi oportunitatea oferită de criză și s-ar întoarce la agenda cetățeanului și la servirea interesului public”, e de părere Ion Iliescu.

„20 mai 1990- kilometrul sero al evoluției democrate în România”

„Alegerile din 20 mai 1990 au fost kilometrul zero al evoluției democrate a României. Nu a fost totul perfect, nu au mers lin toate lucrurile. Dar programul enunțat atunci, în lunile care au precedat alegerile, a unit națiunea în jurul unui proiect strategic, cel al integrării europene și euro-atlantic.

Ne-am atins obiectivele, pentru că am crezut în ele. Sper să găsim din nou un proiect, care să unească, în actualele condiții, națiunea și să întărească democrația”, a mai spus Ion Iliescu.

Parteneri