Actual

Italia a prelungit starea de urgența. Partidele de opoziție contestă DECIZIA

Italia a prelungit starea de urgența. Partidele de opoziție contestă DECIZIA

Italia a prelungit starea de urgență până la 15 octombrie. Senatul de la Roma a aprobat aseară, la solicitarea premierului Giuseppe Conte, acest lucru, fapt ce îi va permite guvernului italian să dispună de pârghiile necesare gestionării crizei medicale cauzate de coronavirus.

În caz de focare de infecție se pot folosi spații noi ca hoteluri, cazărmi sau chiar nave pentru pacienții pozitivi, în vreme ce angajații instituțiilor publice și private pot continua să lucreze de acasă.

Italia a prelungit starea de urgența. Partidele de opoziție contestă DECIZIA

Starea de urgență permite și blocarea zborurilor către și dinspre țări care sunt considerate cu risc înalt de contaminare sau identificarea anumitor naționalități al căror acces să nu fie permis în peninsulă.

Deja de două săptămâni Italia a blocat toate legăturile aeriene şi terestre cu 16 state din afara Uniunii Europene și a spațiului Schengen, a impus carantina cetățenilor care vin dinspre România și Bulgaria și al celor care au staționat sau tranzitat cele două țări în perioada 11-24 iulie. Partidele de opoziție contestă însă această decizie.