Actual

Klaus Iohannis, după CE: „Cred că este evident că România are nevoie de bani europeni”

Klaus Iohannis, după CE: „Cred că este evident că România are nevoie de bani europeni”.

Președintele României a susținut, vineri, 19 iunie, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după încheierea Consiliului European în format de videoconferinţă.

„Acum câteva momente s-a încheiat Consiliul European în format de videoconferință. Evident că cele mai importante două teme pe care le-am discutat au fost bugetul multianual și fondul de revenire, recuperare, economică.

Avem câteva vești foarte bune, în sensul că ne-am înțeles să discutăm în continuare bugetul multianual și fondul de recuperare la pachet, să le îmbinăm.

Pe de altă parte, s-a văzut astăzi, în videoconferință, că încă este nevoie de destul de multe discuții pentru a pune toate lucrurile la punct.

Încă nu toată lumea este lămurită cum trebuie abordată suma finală pentru fondul de recuperare și, de asemenea, trebuie să mai discutăm anumite condiții în care se pot acorda aceste sume”, a spus președintele.

„Ne luptăm să obținem mai mult de 44 de miliarde de euro”

„Ceea ce este însă important pentru noi – în actualul exercițiu bugetar, România a primit, a avut dreptul la 44 de miliarde de euro. Eu, și împreună cu mine întreaga echipă a României, ne luptăm ca să obținem o sumă considerabil mai mare pentru următorul exercițiu bugetar și, de asemenea, ne luptăm ca să obținem condiții de implementare favorabile pentru România.

Asta înseamnă bani pentru dezvoltare economică, pentru mediul de sănătate, pentru autostrăzi și pentru căi ferate, pentru apă și canalizare, pentru educație, pentru energie regenerabilă și multe alte lucruri.

Cred că este evident că România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge din urmă media țărilor din Uniunea Europeană.

Aceasta este ambiția noastră și în continuare ne vom întâlni într-un format fizic, în Consiliul European. Probabil la mijlocul lunii iulie, când voi continua să mă implic pentru a obține cât mai mult pentru România”, a mai spus Klaus Iohannis, conform RADOR.