joi, iulie 9, 2020

Lavinia Petrea, la un pas de dezastru. „Avea să-mi cadă cerul în cap”. Lavinia Petrea este mămica a trei copilași superbi. Viața pare că a copleșit-o cu daruri.

Vedeta a avut parte, însă, și sperietură de nedescris. Prezentatoarea ProTV a povestit pe blogul personal calvarul prin care a trecut la cea de-a doua sarcină.

„Eram la prima ecografie de confirmare a celei de-a doua sarcini. Am intrat în clinică de mână cu soțul meu, emoționați și bucuroși că o să auzim bătăile inimii unei noi vieți. La recepție ne-am întâlnit cu o colegă de-ale mele cu care am împărtășit bucuria. Nu am vrut să mint în legătură cu vizita mea la medic, plus că bucuria nostră era evidentă. Așa că atunci am primit și primele felicitări pentru sarcină. În scurt timp, însă, avea să-mi cadă cerul în cap.

Citește și:

Îmi amintesc atât de bine amorțeala care mă cuprinsese. Încercam să îmi însușesc spusele doctoriței, dar nu reușeam. Eu aveam simptomele unei sarcini, simțeam cu toată ființa mea că voi avea un copil, însă ecografia ne arătase altceva. M-au dus la un test de sânge pentru măsurarea hormonului HCG, specific femeilor însărcinate. Era prezent în sânge, dar nu chiar în cantitatea ideală.

Citește și:

Am repetat testul la mai multe intervale de timp pentru că hormonul trebuie sa fie într-o continuă creștere din momentul în care apare sarcina. Al meu era, dar, iar, nu chiar cât scria la carte că ar trebui să fie”, a povestit Lavinia Petrea pe blogul personal.

“Sarcina este oprită din evoluție. Îmi pare rău, dar nu este activitate cardiacă“

Supermom Se-ntoarce Pe Micul Ecran! Lavinia Petrea Revine La știri ...

Sunt cuvintele pe care i le-a spus o doctoriță foarte tânără, „după câteva minute bune de tăcere”. Prezentatoarea știrilor ProTV nu și-a pierdut, însă, speranța.

Citește și:

“M-am dus să mă mai vadă o dată doctorița mea și să facem ce trebuia făcut… Mă întind din nou pentru a patra ecografie în a zecea zi de la prima. Reacția doctoriței întârzia să apară. Se uita și se tot uita la ecograf, apoi ridică volumul și… se auzeau perfect bătăi de inimă!

Acele bătăi pe care le auzisem și atunci când i-am ascultat pentru prima dată inima bătând lui Mathias. Are activitate cardiacă! Mă blocasem. De data aceea mi-a stat mie inima de fericire. Am ieșit din cabinet și aveam impresia că sunt învăluită în lumină. Mi se întâmplase un miracol. Eram eu și un soare.”, a mai povestit prezentatoarea tv.

Parteneri