Social

Lumină pe morminte

Lumină pe morminte. Peste 30.000 de lumânări au fost aprinse de Primăria Bârlad la cele 30.000 de locuri de veci de Paștele Blajiniilor, fiindcă cimitirile sunt închise. Comemorarea celor plecați dintre noi și respectarea tradiției a fost relizată de către Primăria Bârlad, astfel a fost adusă o alinare celor care nu au putut să aprindă o lumină la mormântul celor dragi.

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, încă din seara zilei de 26 aprilie, pe mii de morminte din cele două cimitire ale orașului au fost aprinse candele. Acțiunea va continua și astăzi, până când toate cele aproximativ 30.000 de locuri de veci vor fi luminate, conform tradițiilor creștine de Paștele Blajinilor.

Inițiativa i-a aparținut primarului Dumitru Boroș și a fost pusă în practică cu sprijinul angajaților Direcției de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor Bârlad, cărora li s-au alăturat și câțiva voluntari și polițiști locali aflați în timpul liber.


„Ne-am gândit să venim în întâmpinarea cetățenilor municipiului Bârlad care, în contextul actual, nu au putut ajunge la mormintele celor decedați pentru a-și face datoria sufletească de a le aprinde o lumânare la căpătâi. Având în vedere numărul mare de locuri de veci, acțiunea va dura până când pe toate mormintele se vor pune candele, pentru liniștea sufletească a celor vii și spre odihnă veșnică a celor răposați”, a spus primarul Dumitru Boroș.

Acșiunea nu a rămas fără ecou, cetățenii din Bârlad postând mesaje de mulțumire pe pagina de socializare a Primăriei.

”Felicitari!Sper ca ati ajuns si la mormintele mele! Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti cei ce ati participat si contribuit!”

”Felicitari, pentru inițiativa, sper ca și mormintele părinților mei a avut candila aprinsa, mulțumesc!”

”Dacă tu faci fapte bune, Binele se va întoarce către tine în mod natural. Ca să faci fapte bune este necesar să fii un om bun. Și a fi un om bun este un proiect la care poți lucra toată viața, pentru că întotdeauna e loc de mai bine. Deci lucrezi cu tine însuți pentru a deveni un om din ce în ce mai bun – și uneori este nevoie să lucrezi cu tine însuți pentru a accepta că ești un om bun – iar apoi împărtășești bunătatea ta cu cei din jur, faci fapte bune.
Și în rest, ai deplină încredere că Binele se va întoarce către tine. Asta este tot.”