Actual

Marcel Ciolacu acuză Guvernul PNL de furt. „A prăbușit economia, veniturile și nivelul de trai al oamenilor”

Marcel Ciolacu acuză Guvernul PNL de furt. „A prăbușit economia, veniturile și nivelul de trai al oamenilor”

Liderul interimar al PSD a publicat pe pagina personală de Facebook un grafic care privește rata de creștere economică a României în perioada 1990 – 2020. Acesta acuză Guvernul PNL de furt și de risipire a capitalului românesc.

Marcel Ciolacu amintește în postarea sa și de miile de români șomeri sau de miile de firme care „și-au închis obloanele”. În timp ce Guvernul PNL a împrumutat 86 de milioane de pe zi. „Care nu au ajuns nici în economie și nici la oameni. Doar în buzunarele clientelei liberale”

„Guvernul PNL știe doar să fure și să risipească. Istoria se repetă cu Iohannis în loc de Băsescu! Diferența dintre politicile PSD și gogoșile electorale ale PNL e scoasă astăzi la iveală de Banca Mondială. În perioada 2017-2019, venitul mediu pe locuitor a crescut de la 9.650 la 12.630 de dolari. Asta a făcut ca România să fie încadrată în rândul țărilor cu venituri mari.

Ce a făcut PNL? A distrus tot.

A prăbușit economia, veniturile și nivelul de trai al oamenilor. A crescut deficitele până la cer. S-a împrumutat într-un ritm amețitor. 86 de milioane de euro pe zi care nu au ajuns nici în economie și nici la oameni. Doar în buzunarele clientelei liberale.
În acest timp, de la lună la lună avem zeci de mii de români care îngroașă rândurile șomerilor și mii de firme care și-au tras deja obloanele. Niciun sprijin concret din partea Guvernului, doar promisiuni că va fi bine peste 10 ani!
Acum înțelegeți de ce am spus că PNL a copiat prost de la PSD ?! Mărturie e istoria: întotdeauna PSD la guvernare a clădit bunăstare, în timp ce dreapta a risipit tot generând austeritate, sărăcie și șomaj.
E ca în greierele și furnica: sunt unii care MUNCESC tot timpul, în timp ce alții care cântă la chitară toată vara, se distrează pe la chermeze guvernamentale și trag de halbe pe la terase cu prietenii RISIPESC tot”, este mesajul președintelui interimar al PSD.