Social

Marea Britanie. Bărbat condamnat pentru viol după 40 de ani. Cine a fost acuzatorul

Marea Britanie. Bărbat condamnat pentru viol după 40 de ani. Cine a fost acuzatorul

Marţi, un bărbat de 74 de ani, a fost  condamnat pentru un viol de o instanță britanică. Bărbatul a comis violul asupra unei minore în urmă cu peste 40 de ani. Aducerea în instanță se datorează determinării fiicei sale biologice născute în urma acelei infracţiuni. Aceasta le-a furnizat anchetatorilor o probă de ADN, informează Pledge Times.

În vârstă de 74 de ani, Carvell Bennett a fost găsit vinovat de un tribunal din Birmingham, pentru un viol comis în anii 1970 asupra unei minore de 13 ani şi a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Decizia a fost posibilă datorită „stăruinţei şi determinării copilului născut în urma acelei infracţiuni, care a încercat să obţină dreptate în acest dosar, pentru ea însăşi şi pentru mama ei”, a subliniat judecătorul Martin Hurst.

În urma violului, victima a descoperit că era însărcinată şi a născut la vârsta de 14 ani o fetiţă, pe care a dat-o spre adopţie. Acel copil, care nu putea fi identificat pentru ca identitatea mamei sale să fie protejată, a descoperit adevărul despre venirea sa pe lume abia atunci când a putut să consulte dosarul de adopţie când a devenit adult, la vârsta de 18 ani.

Cazul a fost muşamalizat de către autorităţile britanice

A fost o descoperire „înspăimântătoare”, a declarat ea la tribunal, declarându-se întristată că este „întruchiparea unuia dintre cele mai rele lucruri care pot să i se întâmple cuiva”.

Muşamalizat de către autorităţile britanice în perioada infracţiunii, potrivit judecătorului, cazul a fost reluat abia după ce fiica victimei a făcut campanie pentru redeschiderea anchetei şi a convins-o pe mama ei biologică să depună plângere în instanţă.

Graţie analizei ADN-ului ei, Carvell Bennett a fost identificat în mod oficial drept părinte biologic, în condiţiile în care el negase întotdeauna această paternitate.

„Întrucât aţi ales să violaţi un copil, mie mi-a fost furată identitatea la naştere pe linie maternă şi paternă”, a acuzat femeia, regretând că a avut de suferit de pe urma unei „traume intergeneraţionale”.

Acuzatul, care a refuzat să prezinte scuze în timpul procesului, a recunoscut că a întreţinut acel raport sexual, dar a afirmat că victima fusese de acord şi că el credea că tânăra avea 16 ani.

Judecătorul Hurst a considerat însă că aceste afirmaţii sunt „ridicole”.