Lifestyle

Mesajul lui Nelu Tataru pentru romani: „Voi fi aici, alături de voi, cât va fi nevoie de mine, indiferent ce va urma”

Mesajul lui Nelu Tataru pentru romani. Ministrul Sănătății a trimis un mesaj legat de numărul de cazuri din momentul de față, echipamentele trimise către unitățile medicale și eforturile depuse pentru remedierea situației.

„Trăim în această perioadă una dintre cele mai mari crize, pe care acum două luni o credeam imposibilă. A schimbat viața noastră și a familiilor noastre, deopotrivă.

Suntem toți în această luptă contra cronometru, indiferent dacă lucrăm în spital, la punctele de frontieră, în misiuni sau de acasă. Cu toții avem același scop: să salvăm viața oamenilor, să ne protejăm pe noi și familiile noastre.

Nu reușim întotdeauna. Am pierdut până acum 116 pacienți. Fiecare viața pierdută este o durere pentru familie, pentru cei apropiați, dar și pentru noi cei care suntem responsabili de sănătatea cetățenilor. Transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cineva drag.

Stimați concetățeni,

În această perioadă societatea este greu încercată și supusă unor constrângeri greu de suportat și acceptat. În același timp, sistemul medical se confruntă cu o situație fără precedent și trebuie să-și mobilizeze toată resursa pentru că oamenii se bazează pe noi: medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar.

Știu că este un sistem care vine din urmă cu multe neajunsuri, un sistem cu multe deficiențe adunate în timp: personal insuficient, materiale sanitare puține, investiții limitate sau prost gestionate. Este o realitate pe care noi toți o cunoșteam și care acum își arată mai mult ca oricând neajunsurile.

Vreau să vă asigur că NU ascundem și nu vom ascunde informații despre situația cu care ne confruntăm. Nu ascundem adevărul. Suntem oameni responsabili. Minciuna, asemenea corupției, ucide Nu punem și nu vom pune în pericol viețile oamenilor.

La nivelul Ministerului Sănătății nu voi permite niciodată așa ceva.

Da! Încă Există decalaje în raportări și decalaje în confirmarea testelor COVID 19 și a deceselor. Le cunoaștem și lucrăm pentru a le rezolva.

Direcțiile de sănătate publică care au de făcut o muncă importantă – anchete epidemiologice, raportări, avize epidemiologice – sunt decimate, lipsite de dotare și personal pentru că ani la rândul au fost neglijate.

Sunt oameni puțini și lucrează aproape 24 de ore din 24.

Facem eforturi să remediem această situație. Vom angaja încă 1.000 de persoane în aceste structuri, adică o suplimentare cu peste 25%.

Alte 1000 de persoane vor fi angajate în structurile serviciilor de ambulanță pentru că și echipajele acestor servicii au nevoie de sprijin pentru munca pe care o desfășoară. Să nu uităm că acești oameni, pe lângă situația COVID 19 trebuie să asigure urgența medicală prespitalicească pentru cazurile medicale non COVID.

Astăzi, în România avem 3183 persoane confirmate cu noul coronavirus, 281 au fost declarate vindecate.

Conform unei analize rapide a Institutului Național de Sănătate Publică realizat în perioada 26 februarie, atunci când a fost înregistrat primul caz de infecție cu SARS-COV2 și până în 29 martie 2020, am pornit de la 1-2 cazuri confirmate pe zi, iar din data de 10 martie trendul a devenit ascendent, media cazurilor urcând până la 30, pentru ca mai apoi să se dubleze la fiecare 3 zile.

75% din cazuri au fost confirmate la persoane cu vârsta cuprinsă între 40-79 ani.

Vârsta medie a deceselor este de 66 ani, majoritatea cazurilor având boli cronice asociate.

45,7 % din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate ca urmare a contactului apropiat cu persoane infectate, iar numărul acestora este în creștere

16,2 % din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate în rândul personalului medical

În acest moment avem 3 focare de infecție în Suceava, Arad și Deva.

În două dintre acestea am fost personal să verific situația și urmează sîn perioada următoare și Deva. Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile și să lucrez cu colegii mei pentru remedierea deficiențelor. Am luat o serie de măsuri pe care deja le cunoașteți și vor urma și altele pe care vi le vom transmite, transparent.

La Suceava, lucrurile încep să intre pe făgașul normal. Am cerut noului secretar de stat Paul Oprea să rămână în localitate și să coordoneze echipele. Deja în această dimineață m-a anunțat că au fost refăcute circuitele în tot spitalul. Mâine va începe testarea pentru tot personalul medical, cina va fi apt de muncă va începe să lucreze. Va fi pus în funcțiune un al treilea aparat de diagnostic Real Time PCR astfel încât să se ajungă la realizarea unui număr de 120 teste/zi. Vrem să eliminăn astfel lista de testeaflate în așteptare, nelucrate. (150 în acest moment).

Guvernul României a decis ca, pe perioada pandemiei, toate unitățile sanitare care se falau în subordinea autorităților administrației publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcții de conducere.

În continuare, permiteți-mi să vă prezint mai multe date gestionate de MS.

INVESTIȚII

Guvernul României a alocat Ministerului Sănătății fonduri în valoare de 350 milioane lei pentru suplimentarea bugetului programelor de monitorizare, tratament și îngrijire a pacienților critici.

Din această sumă, peste 209 milioane de lei am direcționat către secțiile de terapie intensivă din 132 de unități sanitare pentru achiziția medicamentelor, reactivilor, a materialelor sanitare, consumabilelor, kiturilor pentru monitorizare, soluții perfuzabile, antibiotice necesare îngrijirii pacienților critici.

În calitate de ministru al Sănătății am semnat filele de buget în valoare de peste 19 milioane de euro pentru 13 institute și spitale județene în vederea achiziției de aparatură medicală și echipamente de comunicații în urgență (sistem de detecție Real Time PCR , sistem automat de pregătire a probelor, ventilatoare de înaltă performanță etc). Alte 39 milioane de euro vor urma să fie repartizate în zilele următoare.

Pregătim investiții și în spitalele suport.

ECHIPAMENTE MEDICALE

Până în prezent, Compania Unifarm SA a efectuat 1245 de acțiuni de distribuție în 294 de spitale și instituții de strategice ale statului, pentru transportului unui număr de

153.838 combinezoane, 988.840 manusi, 1.353.310 masti, 435.000 botosei unica folosinta, 210.900 bonete medicale, 3.760 halate sterile

Au mai fost livrate 118.923 flacoane alcool sanitar, 22.940 bidoane dezinfectanti, 12.379 bidoane 1 l dezinfectanti maini, 1.189 bidoane de 5 l dezinfectant de maini(5.945 L), 11.215 litri dezinfectant nivel inalt pentru suprafete

Au mai fost distribuite in cantitati mai mici viziere, clorhexidina, apa oxigenata, clor, costume ranforsate, casti CPAP, halate sterile ranforsate, exudate, dispenser biocide, etc.

Au fost comandate și urmează să fie aduse în țară, în perioada imediat următoare, alte 3 milioane de combinezoane, 200 aparate de ventilație mecanică, 100 000 kit-uri PCR, 18 000 teste COVID, 3 milioane măști chirurgicală, 10 milioane măști FFP2 de diferite tipuri, 1 750 000 măști FFP3, cantități importante de alcool sanitar, biocide de mîini și suprafețe

Participăm și la achizițiile realizate centralizat de către UE, iar ONAC are, de asemenea, în derulare și finalizate mai multe achiziții. (de completat)

TESTARE

În prezent, la nivelul Ministerului Sănătății este în derulare un program de finanțare a unităților care realizează testarea Real Time PCR pentru stabilirea diagnosticului determinat de noul coronavirus.

Au fost alocate peste 23 milioane de lei unui număr de 35 centre (în serviciul public și private) pentru realizarea unui echivalent de 115 820 teste Real Time PCR

Am reuși să creștem capacitatea de testare de la 1 centru în 26 februarie la 35 de centre într-un timp relativ scurt, de câteva săptămâni.

În prezent, există în stoc un număr suficient de teste și achiziția acestora este permanentă.

Algoritmul de testare a rămas deocamdată același în această fază epidemică

Astfel, prioritizarea testării, în ordine descrescatoare a importanței este urmatoarea:

1.Persoane simptomaticecu istoric de călătorie internațională

2.Contacți apropiati simptomaticiai cazurilor confirmate

3.Personal medico-sanitar simptomatic

4.Cazuri de pneumoniefără alta etiologie, din TOATE categoriile de varstă și din TOATE spitalele

5.Cazuri de SARI fara altă etiologie, din TOATE categoriile de varstă și din TOATE spitalele

6.Persoane instituționalizate simptomatice

7.Pacienti inainte de procedura de transplant (asimptomatici) si donatorii de celule stem hematopoietice inainte de donare

TRATAMENTE PACIENȚI

În prezent, la nivel național avem medicația necesară tratării pacienților, fără discontinuitate.

Ministerul Sănătății a primit donație 18 000 cutii (1 080 000 doze) de hidroxiclorochină, medicamente pentru tratamentul a peste 45 000 pacienți infectați cu SARS-CoV2, conform protocolului de tratament.

De asemenea, un număr de aproximativ 4000 de cutii dintr-un alt medicament antiviral folosit în tratarea a peste 8000 pacienți a fost donat și distribuit în 10 unități sanitare care tratează pacienți cu COVID 19.

Mai avem încheiat un protocol pentru donarea a trei echipamente de plasmafereză și 3000 de kituri de colectare de plasmă. Valoarea totală a donației este de aproximativ 103.950 euro fără TVA (63.000 euro echipamentele și 40.950 euro kiturile). În acest fel avem asigurat accesul pacienților români infectați cu SARS-COV2 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună,

Avem donații pentru peste 1 milioan de recolatoare.

Mai sunt cantități de medicamente care vor veni prin donații, acum se lucrează la contractele de donație și aceste medicamente vor ajunge în depozitele UNIFARM.

De asemenea, pentru asigurarea tratamentului fără discontinuitate vor fi demarate și proceduri de achiziție în perioada imediat următoare.

Stimați colegi de breaslă,

Frații mei,

România are nevoie de voi!

Suntem cu toții: medici, asistente, personal medical, în această luptă contra cronometru.

Este un moment dificil în care trebuie să demonstrăm din nou că ne onorăm meseria, ca salvăm vieți, că oamenii se pot baza pe noi.

Medicina românească, întotdeauna europeană, niciodată izolată, chiar și înainte de 1989, a demonstrat că poate face față perioadelor grele. Personalul din sistem a știut să se mobilizeze și să își adune forțele atunci când este nevoie. Este timpul să o facem din nou!

Eu voi fi aici, alături de voi, cât va fi nevoie de mine, indiferent ce va urma. Fiți alături de mine pentru pacienții noștri, așa cum ați știut să fiți întotdeauna.

Știu de ce aveți nevoie pentru că am fost în teritoriu alături de voi. Și voi continua să merg în spitale pentru a evalua situația la fața locului.

Acest virus ne-a schimbat radical viața. Nu doar în România, ci toată lumea resimte presiune, teamă și consecințele răspândirii lui.

Cu toții ne întrebăm cât va dura și când vom putea reveni la ceea ce acum două luni consideram normalitate.

Nimeni nu are încă răspunsul acestor întrebări. Dar, ceea ce vedem cu toții este că doar împreună, solidari, putem merge mai departe.

Prețuiesc implicarea socială și sprijinul remarcabil venit din partea cetățenilor, a societății civile, dar și a companiilor private care susțin eforturile noastre pentru depășirea crizei.

Este binevenită și dorită implicarea mai activă a sistemului medical privat care trebuie să completeze efortul susținut al serviciului public, mult prea solicitat.

Echipa Ministerului Sănătății lucrează 24 de ore din 24 pentru a găsi resursele de care este nevoie și pentru a lua măsurile adaptate situației.

Fac apel către cetățeni să respecte măsurile impuse. Sunt luate pentru a vă proteja viața și sănătatea, nu pentru a vă îngrădi drepturile. Stați în casă cât mai mult posibil! Cooperați cu autoritățile și fiți partenerii noștri în lupta cu această pandemie!

Doar împreună, uniți și responsabili, putem să depășim această criză!”, a transmis Nelu Tătaru.