Lifestyle

Mihai Bendeac, pus la zid. „Se uită la mine cum se uită babele la mort”

Mihai Bendeac, pus la zid. „Se uită la mine cum se uită babele la mort”

Mihai Bendeac, pus la zid. „Se uită la mine cum se uită babele la mort”. Mihai Bendeac a anuțat în emisiunea iUmor, pe ZOOM, că a avut coronavirus. El, împreună cu întreaga sa familie.

Vestea a căzut ca o bombă. Au apărut voci care-i puneau la îndoială declarația. Printre ei s-a aflat și Mircea Badea, care a spus în emisiunea „În Gura Presei”, că, probabil, Bendeac vrea să-și facă publicitate.

Mircea Badea: „E o strategie de succes pentru a redeveni relevant si vizibil?”

”Pe bune? A fost testat? Cum de n-a ajuns la spitalele-puscarie? A fost o exceptie ca o reverenta (penala) pentru catarsisu’ nepereche? Sau a fost un test post factum care a confirmat ca a trecut prin infectie? Sau de fapt e doar o declaratie fara nicio confirmare medicala? O strategie de succes pentru a redeveni relevant si vizibil?

Subiectul adevarat este totusi presa de cacat, care n-a gandit deloc si n-a pus nicio intrebare. A transcris vorbirea ca pe un ordin de la guvern si a girat o declaratie a unuia ca pe un adevar probat.

P.S. Si eu am avut holera si ebola. De doua ori. Ca o data nu se pune. Plus tifos si si ciuma. Din aia galbena, nu rosie. iCovid!”.

„Am avut dreptate. Am avut coronavirus”

După aceste acuzații, Mihai Bendeac a revenit cu precizările de rigoare.

„Acum două luni am fost infectat. Acum am făcut testul de imunitate. Am avut dreptate. Am avut coronavirus. Nu m-am testat de coronavirus în momentul în care au apărut simptomele. Pur și simplu, eu și familia mea ne-am izolat. Am făcut ceea ce știam că este ok să facem în cazul în care suspectezi că ai treaba asta.

De ce nu ne-am dus la spital? Pentru că erau supraaglomerate. Se făceau multe anunțuri prin care se spunea să nu suni la 112 decât dacă ai simptome respiratorii grave. Eu fusesem la biserica unde toți cei de acolo erau infectați. Mi-a fost destul de clar că am coronavirus. Nu am vrut nicio secundă să apelez la testare pentru că erau oameni cu simptome respiratorii mult mai grave decât mine. Și am făcut ce am considerat: să mă autoizolez cu familia mea”, a spus Bendeac.

„Cum am ajuns în această poziție?”

Deși a decis să își facă analizele și testul a ieșit negativ, mulți oameni îl privesc diferit pe stradă, acesta mărturisind că se împart în mai multe categorii.

 „Oamenii cu care mă intersectez în ultimele zile se împart în trei categorii. Prima cateogorie sunt oamenii care mă salută, așa cum mă salutau de obicei.

A doua categorie de oameni, care nu au înțeles că am avut COVID acum două luni de zile și acum am și anticorpi și sunt și imun și mi-am făcut și testul și a ieșit negativ, sunt în cea mai bună poziție cu putință. Și se uită la mine cum se uită babele la mort. Genul ăla de curiozitate morbidă.

Iar alții care se uită cu o oarecare spaimă. Sunt cea mai sigură persoană pe care o cunoașteți. Cum am ajuns în această poziție?”, a fost mesajul lui Mihai Bendeac.