Actual

Modificări importante la legea pensiilor. Florin Cîțu lămurește totul

Modificări importante la legea pensiilor. Florin Cîțu lămurește totul

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că urmează ca să fie pusă în dezbatere publică o lege care va interzice cumului pensiei cu salariul pentru angajații la stat.

Se poate opta între salariu la stat sau pensie

Cîțu transmite că cei care au decis să se pensioneze iar apoi vor să lucreze la stat trebuie să opteze: fie vor lua doar pensia, urmând a lucra neplătiți, fie optează pentru salariu, nemaiîncasând pensia. Totuși, s-ar putea să existe și excepții.

”E un proiect de lege discutat în coaliție, am văzut draft-ul, va fi o dezbatere publică, vom vedea dacă vor fi excepții sau nu. Mi se pare normal dacă ai ieșit la pensie să decizi dacă păstrezi pensia, iar dacă te angajezi să păstrezi salariul, dacă dorești.”, a spus Florin Cîțu.

Măsură susținută și de Raluca Turcan

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul de la stat și că cei care vor să se reangajeze în sistemul public trebuie să opteze între pensie și salariu.

„Avem foarte mulți oameni care în momentul de față se pensionează anticipat și se reangajează la stat cumulând pensie și salariu. Am pregătit un proiect de lege prin care îi lăsăm să opteze între pensie sau salariul la stat. Dacă aleg salariul, le permitem să se pensioneze la vârsta pe care și-o aleg, maximum 70 de ani,  ca să fie în continuare salariați”, a spus Raluca Turcan

„Pot cumula pensia cu salariul la privat, dar nu la stat. Dacă sunt pensionari și trebuie să opteze, atunci ei se pot reangaja la stat, dar renunță la pensie. Nu se poate cumula pensia cu salariu la stat. Pensie cumulată cu salariul va fi doar în sistemul privat”, a adăugat ea.