Social

Proiect ambițios. Au început lucrările la construcția Spitalului Metropolitan

Proiect ambițios. Au început lucrările la construcția Spitalului Metropolitan

Proiect ambițios. Au început lucrările la construcția Spitalului Metropolitan.

O zi importantă pentru Capitala României! Primăria București a inceput lucrările la Spitalul Metropolitan „Sfântul Sebastian” și la Centrul de Excelență din zona de nord a Bucureștiului.

„Zi memorabila pentru domeniul sanatatii! Azi au inceput sapaturile la fundatia Spitalului Metropolitan Sf. Sebastian. Am muncit doi ani, cu cei mai buni arhitecti, structuristi, ingineri, proiectanti, din tara si din Franta, pentru a construi cel mai modern spital din tara.
3 corpuri de cladire, un turn cu heliport, corp pentru mama si copilul, cazare pentru familiile pacientilor, locuinte pentru medici, cresa si gradinita pentru copiii acestora.
Va fi un centru de excelenta, cu sectii unice sau foarte rare in intreaga tara. Sa fiti sanatosi! Sa nu aveti nevoie de spital. Dar daca, totusi, viata va aduce si in aceasta situatie, sa stiti ca noi suntem aici si construim pentru dumneavoastra!❤️”, este mesajul Gabrielei Firea pe pagina ei de Facebook.
 Spitalul va asigura pacienților servicii în următoarele specialități medicale
  • obstetrică-ginecologie (obstetrică, ginecologie, neonatologie, fertilizare),
  • cardiologie,
  • chirurgie cardiovasculară,
  • chirurgia capului și a gâtului (BMF, ORL, oftalmologie),
  • chirurgie toracică,
  • chirurgie generală,
  • neurochirurgie,
  • neurologie,
  • pneumologie,
  • gastroenterologie,
  • hematologie,
  • urologie,
  • medicină internă (nefrologie, nefro-dializă, diabet și boli de nutriție, reumatologie),
  • recuperare-reabilitare.

Secția mamă și copil va funcționa separat de clădirea principală a spitalului și va cuprinde resuscitarea medicală pediatrică, neonatologia și secția de ginecologie-obstetrică, inclusiv urgențe.

Proiect ambițios. Când va fi gata spitalul

Clădirea spitalului, cu toate circuitele medicale și aparatura ultramodernă, va fi gata în maximum 3 ani, potrivit contractului semnat cu asocierea Compania Municipală Consolidări S.A. și Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A.

Întregul complex va fi compus din: 3 corpuri de clădire cu destinația spital, un turn cu 7 etaje dotat cu heliport și în cadrul căruia se vor regăsi spații de cazare pentru rudele pacienților și cabinete medicale, o clădire pentru grădiniță și creșă, un bloc cu locuințe pentru personalul medical și spații verzi.

Valoarea contractului pentru întreg complexul se ridică la peste 2,8 miliarde de lei fără TVA.

Pentru accesul facil în zona spitalului, care va fi ridicat în Șos. Pipera, va fi construită o nouă stradă cu două benzi pe sens și linie de tramvai, Strada Spitalului. Suprafața construită desfășurată a complexului este de aproximativ 250.000 mp. Vor fi amenajate peste 1.300 de locuri de parcare, dintre care doar aproape 200 la suprafață.