Social

Raed Arafat trage semnalul de alarma: „Exista SEMNE. Focare SERIOASE”

Raed Arafat trage semnalul de alarma. Seful DSU a vorbit despre prelungirea starii de alerta pe teritoriul tarii noastre.

„În ședința CNSU, a fost propusă prelungirea stării de alertă timp de 30 de zile, pe întreg teritoriul țării, începând cu 17 iunie. Există motive pentru care am făcut acest lucru, pentru că, după o analiză amănunțită a situației actuale, în pofida faptului că avem o pantă descendentă, totuși există semne că situația poate oricând să se deterioreze și să avem cel puțin focare serioase sau să avem o situație mai grea în următoarea perioadă dacă nu se respectă măsurile compensatorii care au fost deja menționate.

Purtatul măștilor, distanțarea fizică, triajul la intrarea în spații închise, purtarea măștilor în transportul în comun. Toate astea sunt extrem de necesare pentru păstrarea unui control asupra situației la acest moment și pentru păstrarea unei curbe descendente. Am văzut în ultima perioadă creșteri de peste 300 de cazuri în 24 de ore, și la un procent din testări care a ajuns până la 5% din totalul testărilor efectuate”, a declarat Raed Arafat, în cadrul conferinței de presă.