Social

Reacție dură la adresa lui Arafat. Mesajul unui preot: Se poarta ca Zeus, ca Nostradamus

Reacție dură la adresa lui Arafat. Mesajul unui preot: Se poarta ca Zeus, ca Nostradamus

Reacție dură la adresa lui Arafat. Preotul Calistrat Chifan, de la Mânăstirea Vlădiceni (Iași), i-a transmis un mesaj fulminant Șefului de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Iată ce a spus preotul în legătură cu interzicerea pelerinajelor în alte județe.

„Mitropolitul Teofan a stabilit reguli foarte exacte privind pelerinajul, nu s-a mai concentrat pe 2-3 zile, ci pe perioada de 10 zile, astfel că atunci când vin autocare să intre în oridne, cu distanță, mască, dezinfectant.

Reacție dură la adresa lui Arafat. Mesajul unui preot: Se poarta ca Zeus, ca Nostradamus

„Domnul Arafat se poartă ca Zeus, ca Nostradamus, doar că dumnealui confundă abuzul cu anumite restricții, își asumă această putere peste Sinodul BOR, peste poziția Patriarhului Daniel, care nu a fost consultat. Nu pot să-ți bați joc de sufletul român. Trebuie să arăți un pic de respect față de popor”.

Nu mă interesează de restaurante, că acolo merge cine are bani, dar la biserica vine orice sărac. Ne putem infecta la biserică, dar în spațiile de vot de ce nu ne-am putut infecta până când edilii nu și-au luat scaunele moi? Eu sunt de acord cu hotărârile, dar nu cu abuzurile. Si de Crăciun vor spune că COVID-ul este ortodox si vine la Biserică”, a spus preotul Calistrat Chifan la Antena 3.