Social

REŢINUT DUPĂ CE AR FI FURAT DINTR-O LOCUINŢĂ BIJUTERII ÎN VALOARE DE APROXIMATIV 62.000 DE EURO

REŢINUT DUPĂ CE AR FI FURAT DINTR-O LOCUINŢĂ BIJUTERII ÎN VALOARE DE APROXIMATIV 62.000 DE EURO

Luni, 13 iulie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat în vârstă de 34 de ani, bănuit de săvârşirea unui furt din locuinţă, faptă comisă pe raza sectorului 1.

La data menţionată, poliţişti din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că în cursul zilei de vineri, 10 iulie a.c., în intervalul 17.30-18.30, persoane necunoscute, profitând de faptul că poarta şi uşa de acces în imobil erau deschise şi neasigurate, au pătruns în interiorul locuinţei de unde au sustras mai multe bijuterii şi două ceasuri, prejudiciul fiind estimat la suma de 62.000 de euro.

REŢINUT DUPĂ CE AR FI FURAT DINTR-O LOCUINŢĂ BIJUTERII ÎN VALOARE DE APROXIMATIV 62.000 DE EURO

Demarând cercetările şi investigaţiile, poliţiştii au identificat un bărbat de 34 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei. În cursul zilei de ieri, a fost pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat pe raza judeţului Ilfov şi condus la audieri.

În urma probatoriului adminstrat, în sarcina bărbatului a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate. De asemenea, extinzându-se cercetările, au fost recuperate cele două ceasuri pe care bărbatul le-ar fi sustras din locuinţă.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.