luni, iunie 1, 2020

SFINȚII Constantin și Elena. care sunt superstițiile și tradițiile zilei de 21 mai? Pe 21 mai, atât ortodocşii cât şi catolicii prăznuiesc doi mari sfinţi ai creştinătăţii, Împăraţii Constantin şi Elena, cei care au avut o contribuţie uriaşă la răspândirea creştinismului.

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena mai poartă şi denumirile populare de „Constantin Graur” sau „Constantinu Puilor”, întrucât, începând cu această zi, păsările îşi învaţă puii să-şi ia zborul.

Citește și:

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.

Superstiții și tradiții de sfinții Constantin și Elena

  • Se crede că dacă se stropesc casele cu aghiazmă în această zi și dacă se tămâiază, se vor alunga duhurile rele.
  • Sunt zone în țară în care se face un foc mare în curte. Animalele din curte sunt trecute acel prin fum, pentru a le feri de rău. Gospodarii mai cred că fumul îi ajută să îndepărteze forțele malefice care îi amenință.
  • În această zi nu se va semăna nimic. Există credința că tot ce se seamăna în această zi se va usca. De Constantin și Elena se stabilesc unde se vor amplasa stânele, precum și cine le va păzi.
  • Pentru a avea un an fericit și plin de liniște, conform tradiției, fiecare familie va trebui să aducă în casă trei bujori înfloriți. Bujorii vor fi duși la Biserică de către femei și așezați sub icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena.
  • Gospodarii din unele zone rurale, aduc un vas cu lapte în mijlocul camerei. Toți membrii familiei se adună în jurul vasului. Pentru a alunga duhurile necurate, aceștia încep să bată cu linguri de lemn în vas.

Ce nu trebuie să faci de Constantin și Elena

  • Citește și:

    Muncile câmpului sunt interzise cu desăvârșire în această zi. Se spune că toți cei care vor încălca acest obicei, vor avea parte de pagube tot anul. Recoltele le vor fi distruse de secetă și păsări.

  • În această zi nu se vor uda nici plantele, deoarece se pune că se vor ofili.
  • Graurii vor mânca strugurii viei care a fost tunsă în această zi.
  • În ziua de 21 mai nu trebuie înlăturate nici buruienile sau frunzele uscate.
  • Există superstiția conform căreia nu trebui să își lase câinii pe uliță. Deoarece vor fugi și nu vor mai reveni acasă.
  • Nu este bine să te cerți, să divorțezi sau să renunți la o prietenie, deoarece vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.
  • Nu este bine să ceri sau să dai bani cu împrumut.
  • În această zi nu se spală și nu se fac treburi casnice.
  • Nu se dă păsărilor cerului pâine, deoarece se risipește sporul casei. Nici cuiburile păsărilor nu trebuie stricate, chiar dacă acestea fac gălăgie. Se spune că în familie vor fi necazuri tot anul.

Parteneri