Actual

Situație fără precedent în istoria SUA. Proteste și asasinate la Washington D.C. Donald Trump a decretat stare de urgență

Situație fără precedent în istoria SUA. Proteste și asasinate la Washington D.C. Donald Trump a decretat stare de urgență

Într-un buletin oficial al FBI, este precizat că suporterii președintelui american Donald Trump se pregătesc  de „proteste armate” la Capitoliul SUA și la toate celelalte capitolii din țară.

Protestele ar urma să aibă loc zilele următoare, în perioada rămasă până la ziua în care președintele ales, Joe Biden, va fi învestit în funcție.

Protestele „sunt planificate în toate cele 50 de capitale de stat, din 16 ianuarie până cel puțin 20 ianuarie și la Capitoliul SUA, din 17 ianuarie până în 20 ianuarie”, se arată într-un buletin emis de FBI.

Se pregătește o lovitură de stat în SUA

Într-o discuție telefonică privată, noul șef al Poliției Capitoliului le-a transmis liderilor democrați că investighează îndeaproape trei scenarii separate care ar reprezenta amenințări extrem de serioase la adresa ordinii de stat și care ar urma să aibă loc zilele următoare.

Potrivit acestuia, lovitura de stat ar urma să aibă loc în ziua investirii lui Joe Biden în functia de președinte al SUA.

Primul scenariu se referă la “cel mai amplu protest armat care a avut loc vreodată pe teritoriu american,”

Al doilea scenariu este cel al unui protest-marș de comemorare pentru  Ashli Babbitt, femeia împușcată mortal în timpul incidentelor violente din interiorul clădirii Capitoliului.

Al treilea și cel mai terifiant scenariu ar viza încercuirea, de către protestatari, a perimetrului în care se află Capitoliul, Casa Albă și Curtea Supremă de Justiție și blocarea accesului politicienilor democrați în Legislativ, chiar și asasinarea lor, astfel încât republicanii să poată prelua puterea.

Donald Trump a decretat stare de urgență

Președintele american, încă în funcție, Donald Trump a fost nevoit să decreteze stare de urgență în capitala Statelor Unite, Washington D.C. după ce au apărut în presă informațiile provenite de la FBI.

Ca urmare, Donald Trump a fost de acord să declare starea de urgență, situație în care Departamentul de Securitate Internă și Agenția Federală de Management al Urgențelor își vor putea coordona acțiunile cu cele ale autorităților locale.