Lifestyle

Streinu-Cercel atentioneaza: Nu avem voie sa ne jucam de-a pandemia

Streinu-Cercel atentioneaza: Nu avem voie sa ne jucam de-a pandemia

Streinu-Cercel atentioneaza! Seful Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals” a transmis un nou semnal puternic in contextul pandemiei de Covid-19.

Medicul trage un nou semnal de alarma si atentioneaza ca pandemie de Covid-19 nu trebuie tratata cu superficialitate, mai ales ca oricine mai ajunge in ipostaza in care sa aiba nevoie de ingrijire medicala.

Streinu-Cercel atentioneaza: „Ceea ce vreau să spun este că nu avem voie să ne jucăm de-a pandemia. Pandemia nu iartă, nu-şi pune problema nici ce culoare are unul, nici ce culoare are celălalt. Atacă absolut la fel şi când ţi-e lumea mai dragă şi apoi te întrebi: de ce tocmai eu? Când ai ajuns să te întrebi asta, atunci înseamnă că ai nevoie de sistemul sanitar. Şi atunci să vezi dacă îţi mai dă mâna să spui că ăla e aşa, că ăla e aşa”, a declarat Adrian Streinu-Cercel în cadrul unui simpozion desfăşurat, joi, la Muzeul Goleşti, în judeţul Argeş, citează Agerpres.

Cum va arăta sistemul sanitar?

„Habar n-am. Dar cu siguranţă nu va mai fi cel de astăzi. Ce vedem în momentul de faţă? Vedem sisteme de triaj, unele puse cu cap, altele mai puţin, vedem tot felul de invenţii care ne stropesc cu chimicale din cap până în picioare, total aiurea. Şi am uitat de apă şi săpun. (…) O cameră care este aerisită, unde pătrunde soarele, acolo nu pătrunde doctorul. Ca atare, vreţi să vă ţineţi departe de doctor? Apă şi săpun, vă spălaţi pe mânuţe, pe faţă, şi lucrurile vor fi aşa cum trebuie să fie. (…) Ceea ce va face diferenţa în perioada următoare va fi masca (…), pentru că ea vă poate proteja de un eventual virus care circulă în jur”, a completat el.