Lifestyle

Tartă cu gem de căpșuni, pentru o după amiază ploioasă de octombrie

Tartă cu gem de căpșuni, pentru o după amiază ploioasă de octombrie

Tartă cu gem de căpșuni, pentru o după amiază ploioasă de octombrie.

În zilele ploioase de octombrie, când te cuprinde spleenul toamnei, ai putea să-ți schimbi starea de spirit, gătind un desert vesel și ușor de făcut. Îți vei însenina ziua nu doar ție și și întregii familii.

Tarta cu gem de căpșuni este unul dintre acele deserturi care este delicios atât rece, cât și cald. Nu ai nevoie de ingrediente multe și nici de o iscusință ieșită din comun.

Ingrediente

Pentru aluat

  • 300 g făină
  • 200 g unt
  • 3 linguri zahăr
  • ¼ linguriță sare
  • un plic de praf de copt
  • un ou
  • 4 linguri lapte rece

Pentru umplutură

  • 400 g gem de căpșune
  • o lingură miere de albine

Mod de preparare

  • Într-un bol se pun toate ingredientele de aluat și se frământă. Dacă este prea nisipos, se mai pune o lingură de apă, iar dacă este prea moale, se adaugă puțină făină.
  • Aluatul obținut se lasă la frigider o jumătate de oră, după care se întinde cu sucitorul pe dimensiunea tăvii de tartă.
  • Se taie cu grijă marginile care depășesc buza tăvii și se umple tarta cu gemul de căpșuni. Din aluatul tăiat de pe margini, poți să modelezi benzi care se vor așeza deasupra tartei, ca un grilaj.
  • Se unge grilajul cu miere și se dă tarta la cuptor, pentru 30 de minute, până când începe să se rumenească deasupra.
  • Nu scoate tarta din tavă până nu se răcește, oricât de mare ar fi tentația.

Poftă bună!