joi, iunie 4, 2020

Teo Trandafir, crede în puterea exemplului: „Fiecare zi e o victorie!” Într-un mesaj înregistrat, postat pe pagina personală de Facebook, Teo Trandafir vorbește despre criza prin care trecem cu toții.

Ea își îndeamnă urmăritorii să nu se lase pradă dezndădejdii. ”Să nu credem tot ce auzim, ci să ne credem unii pe alții, să credem în Bunul Dumneze”, este îndemnul vedetei.

Citește și:

„Dacă am socoti fiecare zi pe care o începem ca pe o victorie împotriva poveștii ăsteia pe care suntem nevoiți să o traversăm, nu ne-am trezi oare în fiecare dimineață un picuț mai binedispși, un picuț mai zâmbitori? Ajunsesem într-o perioadă să mă trezesc gândindu-mă: ”Aoleu, o altă zi pe care trebuie să o trec. Cum o să o trec?”

Știți ceva, până la urmă suntem împreună în asta. Și dacă încercăm să nu credem tot ce auzim, ci să ne credem unii pe ceilalți, să credem în Bunul Dumnezeu, să credem în faptul că dacă a mers până acuma, o să meargă și de acum încolo.

Citește și:

Dacă am respectat regulile până acum, înseamnă că nu sunt imposibil de respectat. De unde rezultă că DA, fiecare zi e o victorie. Mai e un pic. Haideți, nu cedăm acuma, la sfârșit! Suntem împreună în asta, nu?”, a spus Teo Trandafir.

 

Parteneri