vineri, iulie 10, 2020

„Uhaa”, borș de pește cu legume. Savatie Baștovoi. „Alungă orice virus”.

Ieronomahul Savatie Baștovoi a postat pe pagina sa de Facebook o rețetă de borș cu pește cu legume, „care alungă orice virus”.

””Uha” – borș de pește cu legume pe care cînd îl sorbi faci “uhhhh-aaa!” Alungă orice virus. Uhaua este un borș pescăresc venit din Rusia, care la el acasă se face fără legume. Pentru că se face pe malul apei sau chiar în barcă.
Se face cu multe feluri de pește și foarte iute. Este o fiertură menită să facă fată răcelii și umezelii. Numele de “uha” este o interjecție și surprinde expirarea pe care o ai atunci cînd sorbi ceva fierbinte și iute: uhhh-haaaaa!
Ce faci cînd nu ai mai multe și gustoase feluri de pește? Faci din ce ai. Cum să faci o uha bună doar din crapi? Cîți bărbați există în Moldova, atîtea feluri de uha există și fiecare crede că a lui e cea mai bună!”, a mărturisit Savatie Baștavoi.

„Uhaa”, borș de pește cu legume. Mod de preparare

Ieromonahul a povestit pe larg, etapele prin care poți să ajungi să exclami „uha” după ce mănânci dintr-un astfel de borș.
„Eu o fac așa.Am încins ceaunul și am aruncat puțin ulei de măsline, cîteva cepe medii tăiate în patru. După care am aruncat morcov taiat în patru pe lung (puteți pune și alte rădăcinoase – eu nu am avut).
Cînd prind foarte puțină culoare, arunc dafin, piper negru sfărîmat la mînă, coriandru. Pun mirodeniile în ulei pentru a lega mirosurile. Imediat tai două roșii în patru și le arunc peste. Amestec și las puțin, pînă pregătesc capurile peștilor. Pentru acest ceaun mic am folosit patru crapi, cam 2 kg în total. Torn apă peste legume și las să fiarbă, după care arunc capurile de pește.
Cînd fiertura începe să se omogenizeze, mai tai o roșie în patru (în ceaun mare le pun întregi) și un ardei gras. Pun legumele în mai multe rînduri pentru a păstra mirosurile. Cînd roșiile slobozesc sucul lor, încep să pun pe rînd bucățile de pește, pe care le scot înainte să se sfărîme, pentru a face loc următoarelor. Dupa ce trec tot peștele prin ceaun, pun puțin borș acru (nu foarte mult că nu mai înțelegi nimic din pește).
Cînd dă semne de fierbere, scot ceaunul de pe foc și arunc în el roșii galbene, roz, ardei gras și iute. Aceste legume se pun înainte de verdeață, în ceaunul scos de pe foc.  Așa ele își vor păstra culorile și mirosurile vii și proaspete. Lăsați totul sub capac două minute. Apoi puneți cîteva bucăți din peștele scos, pentru a împlini totul, după care puneți verdeața. Eu am pus pătrunjel și kindza (coriandru verde). Dacă aveam două frunze de leuștean, puneam.
Peștele fiert îl puteți stropi cu puțin ulei de măsline, piper și lămîie.Dacă sorbiți și încă nu faceți “uhhh-haaa”, mușcați din ardel.Este o mîncare pe care o iubesc femeile pentru că o gătesc bărbații. Spor la experimente!”

Citește și:

Parteneri