Info Actual > Economic > Un nou tip de pensie în România. S-ar putea acorda timp de doi ani
Economic

Un nou tip de pensie în România. S-ar putea acorda timp de doi ani

Un nou tip de pensie în România. S-ar putea acorda timp de doi ani

Un proiect de lege inițiat de un parlamentar PSD ar putea modifica din nou Legea pensiilor. Senatorul Ioan Deneș, fostul ministru al Apelor și Pădurilor a elaborat proiectul de lege privind pensia moștenită, iar inițiativa sa fiind asumată de senatorii PSD.

Inițiativa vine să facă dreptate multor contribuabili

Urmașii persoanelor care nu au apucat să se pensioneze sau care au murit la puțină vreme după retragerea din activitate vor putea beneficia de pensia moștenita, conform proiectului. Această inițiativă vine să facă dreptate multor contribuabili care au contribuit la bugetul de pensii zeci de ani.

„Am depus la Parlamentul României inițiativa legislativă a “Pensiei moștenite” prin modificarea Legii 263/2010 privind Legea sistemului unitar de pensii publice.

Acestă inițiativă vine să facă dreptate multor contribuabili care au contribuit la bugetul de pensii zeci de ani, mult peste limita minimă de cotizare, și care fie nu au apucat să încaseze nici măcar o pensie efectivă decedând înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare, fie au beneficiat mult prea puțin în raport cu perioada și nivelul de cotizare.

Mai precis, în cazul în care o persoană decedează și nu a apucat să-și încaseze pensia, aceasta poate să rămână moștenire, iar moștenitorul poate beneficia de drepturile cuvenite ale decedatului pentru o perioadă de 2 ani de zile.

Care e principiul acestui proiect de lege al “Pensiei moștenite”?

„De fapt, Ce este pensia? Pentru că de aici s-a pornit raționamentul în urma căruia s-a construit această inițiativă.

Pensia este contribuția pe care angajatul, prin intermediul angajatorului, o plătește în fiecare lună către bugetul de pensii. Din acest fapt se deduce că această contribuție este proprietatea ta, este dreptul tău și atunci este absolut normal ca această proprietate să intre sub aceeași incidență ca și drepturile pe care le ai atunci când lași bunuri urmașilor tăi legali sau celor care te moștenesc”, a mai explicat inițiatorul proiectului Ioan Deneș.

Ce cuprinde această inițiativă și în ce condiții se poate obține?

„Pensia moștenită se acordă moștenitorilor legali pentru o perioadă de 2 ani de zile din momentul decesului persoanei, dacă decedatul îndeplinea stagiul complet de cotizare, iar decesul a avut loc cu doi ani înainte de accesarea pensiei pentru limită de vârstă, respectiv 61 de ani la femei și 63 de ani la bărbați, sau dacă îndeplinea vârsta legală de pensionare cu stagiu complet de cotizare, iar decesul a avut loc în intervalul de până la doi ani, după data accesării drepturilor de pensie cuvenite pentru limită de vârstă, respectiv 63-65 de ani la femei și 65-67 de ani la bărbați”, a explicat Ioan Deneș, pe Facebook.

Banii din fondul de pensii, bun care poate fi lăsat moștenire

Ioan Deneș invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene care au stabilit că pensia nu reprezintă un venit, ci este un drept patrimonial, o creanță pe care contribuabilul la fondul de pensie o are asupra statului.

„Având în vedere că vârsta standard de pensionare în România este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, iar în perioada următoare se urmărește creșterea pragului la 70 de ani, iar speranța de viață după intrarea la pensie este între 71 și 79 de ani, conform datelor publicate în 2020 de către Institutul Național de Statistică, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, este necesară introducerea unei compensații pentru o perioadă limitată, astfel încât urmașii să beneficieze de o parte din pensia celui/celei care a contribuit zeci de ani la sistemul de pensii de stat, având stagiul complet”, susține Ioan Deneș, potrivit Antena 3.