sâmbătă, iulie 11, 2020

Veste tulburatoare pentru fiica lui Adrian Enache! Reamintim ca tanara a trait un episod cumplit in urma cu sase ani, cand a fost agresata de un barbat in propria locuinta.

Bărbatul, pe nume Kanan Ali, ar fi încercat să o violeze, iar Diana s-a luptat din răsputeri să scape din mâinile acestuia. Paznicul de origine libaneză a fost prins la scurt timp de polițiști, iar după un an de proces, el a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

Citește și:

Însă, recent, atacatorul a fost eliberat din închisoare, iar acum tânăra se teme că acesta s-ar putea răzbuna.

“Se uită în toate părțile înainte să iasă din bloc sau de oriunde se află”

„Nu iese din casă neînsoțită aproape niciodată. Dacă tatăl său este acasă, o conduce până la mașină. Mai tot timpul vin prieteni sau colegi să o ia. Diana umblă tot timpul cu spray paralizant în geantă, la îndemână. Deși încearcă să pară puternică, în sufletul ei se teme, este foarte precaută, se uită în toate părțile înainte să iasă din bloc sau de oriunde se află. Și tatăl său este la fel de stresat și precaut”, au mărturisit apropiați ai Dianei, pentru playtech.ro.

Citește și:

Dupa zece ore în care Diana Enache a stat foarte aproape de agresorul ei și a fost nevoită să asculte tot ce a avut acesta de zis în fața instanței, tânăra a cedat.

Veste tulburatoare pentru fiica lui Adrian Enache. „Ma așteptam să fie niște declarații care să-mi creeze o imagine negativă. În momentul în care am dat ochii cu el s-a schimbat totul, am uitat toată tema cu care venisem de acasă”, a mărturisit Diana Enache.

Citește și:

Ea l-a acuzat pe cel care pazea blocul în care locuiește tatăl ei că a atacat-o, a încercat să o violeze și în final a înjunghiat-o. Suspectul a dat prima declarație în fața judecătorilor și a recunoscut doar atacul cu armă albă.

Parteneri