Lifestyle

Vesti triste pentru fanii lui Fuego! Anunt tulburator: „Totul va fi mai trist”

Vesti triste pentru fanii lui Fuego! Anunt tulburator: „Totul va fi mai trist”

Vesti triste pentru fanii lui Fuego! Artistul a facut anuntul tulburator despre momentul pe care l-a trait inainte de Paste, in trecut.

„Mai triste au fost toate sărbătorile din 2010 încoace, pentru că atunci, chiar în preajma Paştelui, l-am pierdut pe tatăl meu. Şi e mai urât totul fără el. Cele mai frumoase amintiri sunt, fireşte, cele din copilărie, când venea Paştele şi simţeam mirosul de cozonaci cu mac făcut de bunica mea, făceam ouă roşii şi mergeam la Denii şi cântam la strană”, a spus Fuego, într-un interviu pentru okmagazine.ro.

Vesti triste pentru fanii lui Fuego: Privesc acest timp ca pe un soi de reconfigurare a noastră

„Nu, nu voi merge la Turda de sărbători. Nici nu am cum şi nici nu vreau să încalc sfatul autorităţilor, mai ales că am ales să le protejez încă de la începutul pandemiei. Le-am trimis pachete de sărbători, cu o mulţime de surprize, vorbim zilnic şi ne vedem pe Skype şi-atunci dorul nu e foarte mare.

Fireşte că totul va fi mai trist cumva, pentru că era o obişnuinţă să fim aproape, în preajma sărbătorilor pascale, cu familia şi prietenii din copilărie. Dar privesc acest timp ca pe un soi de reconfigurare a noastră. Prea am devenit răi şi duşmănoşi şi poate că vom ieşi mai iertători, mai plini de altruism, mai decenţi şi mai demni, fără invidii şi ranchiuni”, a mai spus artistul.