Actual

Zi decisivă pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu! Curtea de Apel București anunță sentința

Zi decisivă pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu! Curtea de Apel București anunță sentința

Astăzi, 2 martie 2021, în jurul orei 12:00, Elena Udrea și Ioana Băsescu așteaptă o primă sentință în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.

Pronunţarea în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost amânată de Curtea de Apel București, pentru 2 martie.

Pentru Elena Udrea, procurorii DNA au cerut cel puțin 12 ani de închisoare, iar pentru Ioana Băsescu o pedeapsă care ar putea ajunge la 15 ani de închisoare, ambele pedepsele fiind îndreptate spre maximum.

În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea și Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În acest dosar, unul dintre inculpați, un om de afaceri, a semnat un acord de recunoaștere, în 2018.

Care sunt acuzațiile DNA

”În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.” se arată în acuzațiile DNA, făcute publice într-un comunicat de presă.

”Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.” mai arătau procurorii.

Ce spune Elena Udrea

„Prima considerație, acuzațiile se referă nu la campania electorală din 2009 de alegere a președintelui Traian Băsescu, așa cum greșit se spune, pentru că procurorii au amestecat intenționat lucrurile, ca să îl implice pe fostul Președinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL ȘI REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfășurat în aceeași perioadă cu alegerile prezidențiale”, a scris Elena Udrea pe Facebook în ianuarie.

„Aici, întrebarea pe care am pus-o instanței, argumentat cu prevederile Constituției și ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzației, cu care s-au plătit panouri pe care era scris “Vino și tu la Referendum”????

A doua considerație este referitoare la pedepsele spre maximul prevăzut de lege, pe care procuroarea de ședință le-a propus în ceea ce mă privește pe mine, spre 12 ani!!!!!! Și pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!!

Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici măcar nu s-a plătit ceva pentru candidatul Traian Băsescu, ci s-au plătit panouri de informare cu privire la Referendum și cu indemnul către cetățeni la a participa la votul pe acest subiect de interes național, pe care l-am arătat mai sus ca fiind tema consultării populare din 2009.

”Dacă o omoram pe Kovesi aveam șanse la o pedeapsă mai mică din partea DNA”

Și atunci, o intrebare pentru oamenii normali, care presupun că mai exista în țara asta: cum să ceri pentru implicarea în susținerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de temă, pedepse mai mari decât pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????Cred că dacă o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA.

P.S. Dacă prin absurd, beneficiarul panourilor cu mesaj privind Referendumul ar fi Traian Băsescu, așa cum zic procurorii Bulancea și Kovesi, oare ea, care șsteptă cu înfrigurare în sufrageria lui Oprea să câștige Traian Băsescu alegerile, ca să o mențina în funcția de Procuror General și apoi să o puna șefă DNA, nu e la fel de beneficiara?”, a scris fostul ministru pe Facebook, potrivit DCnews.