Actual

Zi neagră pentru Guvernul Orban. Moțiunea de cenzura depusa de PSD

Zi neagră pentru Guvernul Orban. Moțiunea de cenzura depusa de PSD

Zi neagră pentru Guvernul Orban.Camera Deputaților și Senatul sunt convocate, astăzi, 20 august, în sesiune extraordinară comună, pentru prezentarea moţiunii de cenzură inițiate de PSD la adresa Guvernului condus de Ludovic Orban.

Moțiunea de cenzura depusa de PSD a fost prezentată de Senatorul Lucian Romașcanu.

„Bună ziua, doamnelor și domnilor, o să încep prin a vă spune că este o moțiune lungă, avem foarte mult de citit și atunci voi face acest lucru fără mască, pentru că este imposibil să port mască pentru o oră de lectură, dar asta nu înseamnă vreun mesaj greșit. Îndemnăm pe absolut toată lumea să poarte măști, să se distanțeze fizic și să ia toate măsurile necesare pentru a se feri de această pandemie, care există. Bună ziua încă o dată, domnilor președinți ai celor două camere, domnule prim-ministru, distinși colegi senatori și deputați, distinși membri ai cabinetului.

Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată – Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor. Prezenta moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban 2 reprezintă o soluție rațională, logică și politică pentru a opri prăbușirea României într-o criză economică și socială profundă, cu efecte negative incalculabile asupra populației.

„Pas cu pas”, Guvernul Orban 2 a eșuat lamentabil în gestionarea pandemiei și a economiei. România merge într-o direcție profund greșită. În fiecare zi cu acest guvern în funcție, țara se îndreaptă cu pași repezi spre recesiune, austeritate și spre sărăcirea severă a populației.
Guvernul a pierdut controlul pandemiei. Obsesia anticipatelor – trădarea națională la adresa sănătății publice.

După primul caz confirmat în România, președintele Iohannis ne asigura că noul virus provoacă doar simptome ușoare ca într-o simplă răceală și certa presa că difuzează știri alarmiste despre gravitatea pandemiei. Acea „simplă răceală” s-a dovedit a fi însă o criză sanitară fără precedent, o pandemie pe care oficialii guvernamentali au refuzat mult timp să o accepte, fiind mult mai preocupați de alegerile anticipate.

Reamintim aici că la demiterea Guvernului Orban 1, cu 261 de voturi, în Parlament se conturase o nouă majoritate, care ar fi putut asigura o bună guvernare a țării. Dar nu țara era importantă pentru Klaus Iohannis, ci PNL. Nu sănătatea românilor era prioritatea sa, ci avantajele electorale pentru partidul său. A preferat să mențină starea de incertitudine politică, în timp ce pandemia începea să se manifeste din ce în ce mai agresiv. Deși aveam deja primul pacient confirmat în România, deși primise informări pe linie NATO despre agresivitatea deosebită a noului coronavirus, deși Organizația Mondială a Sănătății instituise deja starea de urgență în sănătate la nivel mondial, președintele Iohannis și partidul său au mințit populația pentru a putea să își ducă la capăt planurile politice pentru declanșarea anticipatelor”, potrivit RRA.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *